Episcopia Severinului și Strehaiei - Februarie 2024

În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei va sluji sfânta Liturghie în biserica din parohia Jirov, protopopiatul Strehaia.

Publicat în Știri religioase

În fiecare an, în ziua de 1 martie, la mănăstirea mehedințeană Topolnița se săvârșește o slujbă cu totul deosebită. Cu acest prilej, chinovia de pe apa Topolniței devine, în prag de primăvară, loc de pelerinaj și de rugăciune. Astfel, mulţi creștini își vor îndrepta vineri paşii spre sfântul așezământ monahal pentru a participa la tradiţionala slujbă.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, la începutul perioadei Triodului, credincioşii parohiei Eşelniţa, din protopopiatul Drobeta Turnu Severin, au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, având alături un sobor de preoți și diaconi. Pe lângă însemnătatea religioasă, evenimentul liturgic a marcat şi 540 de ani de atestare documentară a comunei Eșelnița.

Publicat în Știri religioase

Sâmbătă, 24 februarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la parohia Godeanu, protopopiatul Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va liturghisi având alături un ales sobor de preoți și diaconi. Slujba euharistică va începe în jurul orei 09:00.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a XVII-a după Rusalii, biserica cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul” a parohiei Pădina Mare, din protopopiatul Vânju Mare, a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria.

Publicat în Știri religioase

Credincioșii Parohiei Obârșia Cloșani din protopopiatul Baia de Aramă au avut marea bucurie de a primi în mijlocul lor doi ierarhi ai Bisercii Ortodoxe Române, pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, în ziua de prăznuirea a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, ocrotitorul acestei biserici mehedințene.

Publicat în Știri religioase

În duminica a XVII-a după Rusalii, a Canaanencei, biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din parohia mehedinţeană Pădina Mare se pregăteşte de resfinţire. Rânduiala sfinţirii lăcaşului de cult şi Sfânta Liturghie vor fi săvârşite de doi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, înconjuraţi de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Publicat în Știri religioase

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, prăznuit de Biserica Ortodoxă la data de 17 februarie, va fi sărbătorit în mod deosebit în parohia mehedinţeană Obârşia-Cloşani, din protopopiatul Baia de Aramă. Cu acest prilej, vor fi săvârşite slujba de resfinţire a bisericii parohiale şi Sfânta Liturghie oficiate de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, alături de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La sfârşit va fi săvârşit un parastas pentru pomenire ctitorilor şi ostenitorii cinstitului lăcaş de închinare trecuţi la Domnul.

Publicat în Știri religioase

În ziua de 15 februarie, la Reşedinţa Episcopală, Preasfinţitul Părinte Nicodim a primit în vizită pe Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, d-na Natalia Intotero. Domnia Sa a fost însoţită de reprezentanţi ai autorităţilor locale: dl. Isuf Alin, Prefectul Judeţului Mehedinţi şi dl. Aladin Georgescu, Preşedinţele Consiliului Judeţean Mehedinţi.

O Slujbă a Înmormântării apăsătoare și totodată cât o sărbătoare. O sărbătoare a Învierii, pentru că oricât de mult ar fi plâns cerul cu picături de ploaie, oricât de multe și firești lacrimi i-au așternut spre veșnicie toți cei care l-au cunoscut, Părintele Meteleaucă s-a născut din ziua de sâmbăta, 10 februarie 2024, în Împărăția Cerului.

Publicat în Știri religioase
Pagina 1 din 2


mbl live


mbl youtube