Luni, 26 Februarie 2024 09:14

Sfântă Liturghie arhierească la 540 de ani de atestare documentară a comunei Eşelniţa

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, la începutul perioadei Triodului, credincioşii parohiei Eşelniţa, din protopopiatul Drobeta Turnu Severin, au avut în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială, având alături un sobor de preoți și diaconi. Pe lângă însemnătatea religioasă, evenimentul liturgic a marcat şi 540 de ani de atestare documentară a comunei Eșelnița.

Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul psaltic „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Alături de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, au participat la această manifestare şi Prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru şi primarul localităţii, Marius Vâșcă.

După slujba euharistică a fost săvârşită o slujbă de pomenire a eroilor din această localitate, căzuţi pentru apărarea patriei şi, apoi, a fost vizitat Muzeul Parohial Eşelniţa care a fost constituit în perioada 1990-1996 graţie preotului paroh Sever Negrescu şi a unor smeriţi donatori. Cuprinde bunuri de patrimoniu de excepţională valoare, provenind de la vetrele fostelor sate şi biserici aflate de-a lungul Defileului Dunării: Tișovița, Plavișevița şi Ogradena înghiţite de ape, precum şi a celor strămutate odată cu construirea Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier, Dubova şi Eşelniţa.

Părintele paroh Sever Negrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a prezentat o carte, oferind apoi câte un exemplar fiecărei oficialități.

Prima atestare documentară datează de la 25 februarie 1484 într-un act prin care Matei Corvin i-a donat lui Iacob Gârlișteanu o serie de moșii printre care și cea de la Eșelnița.

Așezarea actuală datează din 1970, când în urma construirii Hidrocentralei Porțile de Fier I, nivelul lacului de acumulare a crescut cu aproximativ 20 metri, ceea ce a generat strămutarea a aproximativ 24 de așezări de pe malurile românesc și sârbesc, între care și Eșelnița.

Citit 375 ori Ultima modificare Luni, 26 Februarie 2024 10:18

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube