La finalul Sfintei Liturghii va fi săvârşită slujba parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de închinare.
În Duminica a XXXIII-a după Rusalii, 25 februarie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va oficia Sfânta Liturghie în parohia Eşelniţa din acelaşi protopopiat. De asemenea, Ierarhul va avea alături un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei.
În cadrul timpului liturgic există o perioadă privilegiată, cu un puternic caracter penitenţial, și aceasta este perioada Triodului, care începe cu duminica Vameșului și a Fariseului și se termină în sâmbăta din ajunul Învierii Domnului.
Perioada Triodului este o chemare la unirea cu Hristos în moartea și Învierea Sa. Aceasta ne descoperă că omul nu este om cu adevărat decât în comuniune cu Dumnezeu și că, doar atunci, el este liber.