Duminică, 01 August 2021 15:24

Un nou preot paroh la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a VI-a după Rusalii, 1 August 2021, la începutul postului Adormirii Maicii Domnului când Sfânta noastră Biserică prăznuiește Scoaterea Sfintei Cruci şi  pe Sfinții 7 frați Mucenici Macabei, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat straie de sărbătoare primind vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de soborul sfântului lăcaş.

Răspunsurile la strană au fost date de cele două grupuri psaltice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana”.

În cuvântul de învățătură Preasfinţitul Părinte Nicodim a vorbit despre pericopa Evangheliei de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul IX versetele 1 – 8, în care se istorisește minunea vindecării slăbănogului din Capernaum. Preasfinția Sa le-a menționat credincioșilor ca nu este vorba despre un om paralizat care poate mișca o parte a corpului, ci, este vorba de un om care zăcea la pat: „Prin cuvintele „îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”(Matei 9, 2) Mântuitorul ne arată nouă tuturor că necazurile și boala vin în urma păcatelor noastre.”

După cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Nicodim a dat cuvântul Preacucernicului Părinte Ionuț-Cosmin Ștefan, Inspector Bisericesc al Episcopiei Severinului și Strehaiei pentru a citi Actul de instalare în postul de preot paroh al Parohiei „Nașterea Domnului” – Catedrala Episcopală, a Preacucernicului Părinte Adrian Antonie Olarean. După citirea Actului de instalare, Ierarhul a înmânat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia Bisericii noului paroh.

Prea Cucernicul Părinte Olarean Adrian, s-a născut în data de 03 mai 1983 în Localitatea Marginea Județul Suceava, din părinți drept-credincioși Constantin și Oltea fiind al doilea din cei 5 copii. Între anii 1989 – 1997 - a urmat cursurile școlii generale din localitatea Marginea Județul Suceava; 1998 – 2004 a fost viețuitor la mănăstirea Gura Motrului din jud. Mehedinți; 1999 – 2004 a urmat cursurile Seminarului Teologic Sfântul Grigore din Craiova; 2004 – 2008 a urmat cursurile Facultății de Teologie Sfinții Trei Ierarhi din Craiova secția Teologie Pastorală; 2009 – Licențiat în Teologie Pastorală, cu titlul Cunoașterea Lui Dumnezeu la Sfinții Părinți avându-l ca îndrumător pe Pr. Prof. Conf. Dr. Gheorghe Zamfir; 2005 – 2006 cântăreț la Catedrala Episcopală cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Dr. Tr. Severin Jud. Mehedinți; 20 august 2006 s-a căsătorit cu domnișoara Nedelcu Petruța Ileana din com. Goiești Jud. Dolj absolventă a Facultăți de Teologie Sfinții Trei Ierarhi din Craiova secția Teologie Asistență Socială; 26 decembrie 2006 a fost hirotonit diacon la Mănăstirea Vodița din jud. Mehedinți, pe seama Catedralei Episcopale din Dr. Tr. Severin cu Hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de către P. S. Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei; 10 iunie 2007 se naște primul copil Olarean Antonie; 30 decembrie 2008 se naște al doilea copil Olarean Ioan; 2011 a fost hirotesit arhidiacon pe seama paraclisului cu hramul Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana de la Centrul Eparhial și pe seama Catedralei Episcopale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Dr.Tr. Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei; 2011 – 2013 absolvent de Master la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad; 2014 - A obținut diploma de master în teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din Arad; având ca titlul al lucrării, ”Probleme de organizare Bisericească în Canoanele Sinodului de la Laodiceea„ Sub îndrumarea Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Rus. 2011 – 2013 profesor de religie la Liceul de muzică I. Șt. Paulian din Dr. Tr. Severin și Școala cu clasele I – VIII, Gura Văii; 2014 a obținut definitivatul și gradul II în Preoție având media generală 10,00(zece); 2015 Absolvent de Conservator la Universitatea de muzică din Craiova, specializarea Pedagogie Muzicală. 2015- A susținut Lucrarea cu titlul „Metode de Românire în Cântările Bisericești la Macarie Ieromonahul și Anton Pann, sub Îndrumarea Domnului Prof. Univ. Dr. Pavel Șopov.12 octombrie 2015 se naște al 3-lea copil Olarean Serghie. În 2016 este numit Consilier Eparhial și Șef de Protocol al Episcopiei Severinului și Strehaiei; 2016 - 25 decembrie a fost hirotonit preot pe seama Catedralei Episcopale cu hramurile Învierea Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Drobeta Turnu Severin Jud Mehedinți de către Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei. 25 decembrie 2016 a fost hirotesit iconom stavrofor de către Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei. La 6 August 2019 a primit distincția „Crucea mehedințeană” pentru Preoți la Sfânta Mănăstire Jiana.

Citit 5661 ori Ultima modificare Duminică, 01 August 2021 17:19

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube