Joi, 22 Iunie 2023 21:34

Slujiri arhiereşti în acest sfârşit de săptămână

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sâmbătă, 24 iunie, în ziua prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, biserica Grecescu din Drobeta Turnu Severin îmbracă straie de sărbătoare, evenimentul fiind prilejuit de praznuirea hramului de vara al vechii catedrale a urbei Severinului.

La bucuria credincioșilor parohiei va lua parte chiriarhul mehedințean, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Preasfinția Sa va liturghisi având alături un ales sobor de preoți și diaconi. Slujba euharistică va începe în jurul orei 09:00.

La finalul Sfintei Liturghii va fi săvârşită slujba parastasului pentru ctitorii sfântului locaş de închinare.

Duminică, 25 iunie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va avea alături soborul de preoţi şi diaconi al Catedralei. Răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei.

Cuvântul Domnului din această duminică este un alt fragment din Predica de pe Munte, dedicat priorităților omului, aflat adesea între grija pentru cele lumești, necesare dar trecătoare și grija pentru cele cerești și veșnice.

Hristos ne atenționează ca să ne trezim. Florile câmpului, care ne apar extrem de efemere, sunt îmbrăcate de Dumnezeu mai frumos decât se înveșmântase odinioară regele Solomon, cel vestit pentru bogăția sa. Păsările cerului, care au cuiburi atât de fragile, găsesc prin mila lui Dumnezeu hrana cea de toate zilele. Iar dacă aceste vietăți nesemnificative, de la plante efemere la gâze și păsări, sunt ținute de purtarea de grijă dumnezeiască, atunci cu siguranță că nici noi nu vom fi uitați.

Citit 1030 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube