Joi, 15 Ianuarie 2026 19:50

Slujiri ale Preasfinţitului Părinte Nicodim la acest sfârşit de săptămână

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 17 ianuarie, străvechea vatră monahală a Vodiţei îmbrăcă veșminte de sărbătoare. Cinstitul așezământ își serbează unul dintre ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Antonie cel Mare. Slujba de hram va fi oficiată de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, având alături un ales sobor de preoți și diaconi.

Prăznuirea Sfântul Antonie a început din seara zilei de joi, cu săvârşirea Vecerniei Mari cu Litie. În ziua hramului, Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 09.00.

Duminica a XXIX-a după Rusalii, a Vindecării celor 10 leproşi, Preasfinţitul Părinte Nicodim va poposi în mijlocul obştii de măicuţe de la mănăstirea Sfânta Ana din Orşova. Părintele Episcop va săvârşi cu acest prilej Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Mănăstirea de pe dealul Moşului din Orşova a fost închinată Sfintei Ana, cea care la o vârstă foarte înaintată a născut-o, prin putere dumnezeiască, pe Fecioara Maria - Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc.Răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei.

Citit 1034 ori Ultima modificare Luni, 19 Ianuarie 2026 15:41

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube