La slujbă au participat numeroși credincioși din municipiul Strehaia și din localitățile învecinate, veniți să se roage împreună cu ierarhul nostru și să primească binecuvântare acestuia. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către grupul psaltic „Sfântul M. Mc. Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin, contribuind la atmosfera de rugăciune și comuniune eclezială.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a tâlcuit Evanghelia zilei, subliniind importanța trăirii credinței prin fapte concrete de iubire, smerenie și ascultare de voia lui Dumnezeu. Ierarhul a îndemnat pe cei prezenți să își întărească legătura cu Mântuitorul Iisus Hristos prin rugăciune, participare la viața liturgică și printr-o mărturie creștină vie în familie și în societate.
Totodată, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii la o trăire în comuniune prin rugăciunea obștească și sprijin alături de Sfintele Mănăstiri
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a binecuvântat pe toți cei prezenți, mulțumind obștii monahale pentru primire și pentru jertfelnicia cu care slujește lui Dumnezeu și Bisericii.
Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin










