Satul Oprişor se găseşte în partea de sud-est a judeţului Mehedinţi, în vecinătatea judeţului Dolj. Referitor la denumirea localităţii s-au emis diferite ipoteze.
Prima ar fi că numele de Oprişor, vine de la cuvântul oprire, adică aici se opreau negustorii de la munte care treceau spre Bulgaria, spre Vidin, întrucât exista aici apă ieşită la suprafaţă şi astfel se adăpau vitele; o altă ipoteză face referire la ciobanul Opriş care locuia deasupra locului de unde izvorau apele, cu numele de cişmele şi unde se opreau ciobanii când coborau cu oile de la munte. O a treia părere ar fi că Opran, fiul generalului Catalan al lui Cantacuzino a stăpânit moşia aici. El a strămutat satul vechi datorită bolilor şi a ciumei, pe care le-au adus turcii la 1821.
Satul Oprişor este cunoscut de asemenea în istorie sub numele de Buzguroaia, făcând parte din moşia domnitorului Constantin Brâncoveanu. De asemenea, se presupune că a fost o palantă dacică, care s-a distrus datorită carierei de piatră, rămânând numai nişte vestigii istorice necercetate până în acest moment.