Pelerinii sunt așteptați să vină la sfânta mănăstire încă din ajunul hramului. La altarul de vară amenajat în incinta așezământului monahal, credincioșii vor putea să participe la slujba de priveghere în cinstea Sfântului (Vecernia Mare cu Litie şi Utrenia).
În dimineaţa sărbătorii Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul se va oficia slujba de sfinţire a apei (Aghiasma Mică), după care, în jurul orei 09.00, un sobor de preoţi şi diaconi îl va întâmpina pe Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care va săvârşi Sfânta Liturghie la altarul de vară.
Ca prinos de recunoştinţă adus ctitorilor, stareţilor şi vieţuitorilor, închinătorilor, donatorilor şi binefăcătorilor acestei mănăstiri, adormiţi întru dreapta credinţă, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba parastasului.