Din soborul de arhierei au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, făcând referire la pericopa evanghelică din această duminică ce ne aduce în atenţie Pilda nunţii fiului de împărat din care înţelegem că dobândirea Împărăţiei Cerurilor este scopul înalt şi ultim al vieţii noastre pământeşti şi despre acest lucru ne vorbeşte Sfânta Scriptură, în nenumărate locuri.
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a pogorât din cer pe pământ ca să ne învrednicească de această mare fericire şi să deschidă calea către bucuria dragostei lui Dumnezeu.
Apoi a urmat un cuvânt de mulţumire adresat celor prezenţi de Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Spermezeu, satul natal al Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a fost construită în anii 1958-1969. Parohia mai are o biserică veche din anul 1712, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, monument istoric.