Marți, 08 Noiembrie 2022 17:46

Hramul Parohiei Izvoru Bârzii

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În data de 8 noiembrie Biserica ne cheamă sa cinstim pe Sfinţii Îngeri şi lucrarea lor în viaţa noastră şi în lume. Este sărbătoarea Sfinţilor Mihail, Gavriil şi Rafail, în jurul cărora Biserica adună şi serbează toată obştea, tot „soborul” Sfinţilor Îngeri. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început a se serba în Biserică de prin veacul al cincilea şi ea s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin.

 

Hramul Parohiei Izvoru Bârzii a început încă din ajun cu slujba privegherii oficiată de un sobor de preoți, iar în ziua Hramului Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și autoritățile locale și centrale au fost primiți de un alai de credincioși îmbrăcați în straie populare, din Parohia Izvoru Bârzii. Primirea ierarhului și a oficialităților a avut loc în satul Răscolești, sat aparținător Parohiei Izvoru Bârzii, de unde au pornit în procesiune cu icoana hramului până la Biserica din Satul Izvoru Bârzii unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie în biserica Parohială.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei iar alături de ierarh au coliturghisit un ales sobor de preoți și diaconi. Din soborul de preoți care au luat parte la Slujba Euharistică a făcut parte și Părintele Protosinghel Emilian Acozmi, starețul Mănăstirii Balta, precum și părintele Consilier Cătălin Țăruș de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, nașul părintelui paroh de aici, Ștefan Manolea.

Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Grupului psaltic „Sf Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Situată la aproximativ 20 km de oraşul Turnu Severin, parohia Izvoru Bârzii este una din comunităţile ortodoxe vechi din Eparhia Severinului şi Strehaiei cu tradiţii şi obiceiuri păstrate din străbuni.

*

Izvoru Bârzii este comună aşezată pe valea râului Topolniţa, la 10 km nord de Drobeta-Turnu Severin, în nordul Depresiunii Severinului şi extremitatea sud-estică a Podişului Mehedinţi. Satul omonim şi reşedinţă a acesteia se află în centrul său, în nordul Depresiunii Severinului, pe valea Topolniţei.

Biserica satului este atestată documentar la 14 octombrie 1795, făcută de “Alexandru Mitrescu i Mihai Gârboveanu i popa Nicola și ceilalți lăcuitoriˮ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Un Triodion din 1798 ce cuprinde slujba tuturor sfinților de la 1 februarie la 31 august are două iscălituri din 1799, ceea ce sugerează că la acea dată biserica exista. Biserica a fost reconstruită în anii 1904-1906.

Prima biserică a fost de lemn și a fost construită pe proprietatea Mănăstirii Topolnița și pe proprietate megieșească. Foarte probabil, biserica a fost reparată în 1864, pentru ca în anii 1901-1906 să fie reconstruită din cărămidă, biserica de lemn devenind neîncăpătoare, afectată de ruină (tâmplăria putrezise) și șubredă, aplecându-se într-o parte Biserica cea nouă a fost începută în 1901 și s-a terminat în septembrie 1906. Este construită din cărămidă, cu ziduri de 80 cm și de plan trilobat.

La interior este lungă de 23,00 m. Pronaosul are o lățime la interior de 7,50 m. În naos, de la sânul stâng la cel drept are 12,00 m, iar în altar sunt 5,00 m. Înălțimea, incluzând și crucea, atinge 24,00 de metri. Biserica are o singură turlă, din cărămidă, de formă octogonală, situată deasupra pronaosului și acoperită cu tablă. În turlă se află și clopotul. Pridvorul este susținut de patru coloane oferind un profil arhitectonic interesant. Catapeteasma este din zid gros de 50 de centimetri.

Deasupra pronaosului este un cafas de lemn pentru corul bisericesc. La terminarea lucrărilor în 1906, biserica a fost pictată în ulei de Gheorghe Bărbulescu din Tismana. În pridvor, în stânga intrării este reprezentat Sf.. Apostol Petru, iar în dreapta Sf. Apostol Pavel. În anul 1922, bisericii i s-a distrus turla în urma unui trăsnet și a fost refăcută pe cheltuiala inginerului Gheorghe Dancău.

A fost apoi grav avariată de cutremurul din noiembrie 1940 și reparată cu contribuția credincioșilor. În anul 1995 a avut loc restaurarea picturii de către pictorul I. Dragotă și D. Vasile și după efectuarea unor noi reparații la exterior, la 24 august 2003, biserica a fost târnosită de P.S. Gurie Strehăianul, preot paroh Gheorghe Matei și protoiereu Grigire Petrescu. În anul 2014, cu binecuvântarea P.S. Nicodim, la biserică au fost deschise reparații capitale.

Au fost sfințite două cruci care vor fi așezate pe sfântul lăcaș. S-a înlocuit în întregime structura de lemn a acoperișului, la nivelul turlei folosindu-se tablă de cupru. Turla a fost consolidată și încărcată în întregime, iar fațada finisată cu vopsea lavabilă. Biserica are încălzire centrală și o magazie pe post de depozit. În anul 2016 s-a schimbat integral acoperișul, fiind montat un sistem de parazăpezi, puse jgheaburi de cupru și scurgeri. S-a montat asterială de brad, conservată prin lăcuire. De asemenea, s-a refăcut în întregime tencuiala exterioară, păstrându-se caracteristicile ornamentației inițiale.

Parohia Izvoru Bârzii este păstorită de părintele Ștefan Manolea din anul 2021.

Citit 1320 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube