Joi, 30 Martie 2023 14:19

Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul din Săptămâna a V-a Postului Mare la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În seara zilei de 29 martie 2023, dreptslăvitorii creştini severineni au participat în duh de rugăciune la slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul, săvârșită miercuri seara, în a V-a Săptămână a Postului Mare. La Catedrala Episcopală Denia a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de soborul de preoţi și diaconi al Sfintei Catedrale.

 

Cele câteva ceasuri de rugăciune obştească şi meditaţie duhovnicească au fost presărate cu frumoasele imne specifice melosului bizantin, executate de cele două grupuri psaltice ale Catedralei, „Sf. M. Mc. Gheorghe” şi „Sf. Cuv. Nicodim”.

Imnele ce s-au citit la slujba de seară conțin minunata teologie a pocăinţei cuprinsă în Canonul cel Mare. Denia Canonului din săptămâna a cincea a Postului Mare este un fericit prilej de cercetare a sinelui şi de convorbire sinceră cu Dumnezeu. În timpul citirii Canonului, creştinul are posibilitatea de a-şi cufunda inima şi mintea în rugăciune, de a cugeta la relele săvârşite şi de a ruga pe Dumnezeu să îl miluiască, în tonul stihului căntat la strană : „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”.

Vineri seara se va săvârşi Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu.

Citit 769 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube