Vineri, 12 Decembrie 2025 08:24

Ziua de 11 decembrie – o sărbătoare a colindelor și a solidarității în Mehedinți

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua de 11 decembrie a fost, în județul Mehedinți, o adevărată sărbătoare a colindelor și a faptelor bune. Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei, coordonat de părintele dirijor Iulian Pruiu, a deschis seria evenimentelor prin tradiționalul concert dedicat directorilor unităților de învățământ din județ. Devenită o frumoasă tradiție, colindarea cadrelor de conducere din Educație are loc în fiecare an înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat la Centrul cultural-misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” al Episcopiei Severinului și Strehaiei, unde vocile membrilor corului au adus emoție și bucurie în prag de sărbători.

Spre seară, Corul Kinonia a urcat pe scena Palatului Culturii „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, unde a răspuns invitației  Asociației „Împreună pentru Ștefan Iulian și copiii cu leucemie” de a participa la un eveniment intitulat „Spectacolul caritabil”. Manifestarea a reunit numeroși artiști care au dorit să sprijine cauza nobilă. Evenimentul a fost prezentat de Irina Drăghia.

Pe scenă au evoluat, în aplauzele publicului:

Grupul vocal „Flori Mehedințene” al Palatului Copiilor din Drobeta-Turnu Severin

Elevii clasei de canto „Avatarmusiq”, coordonați de prof. Teodora Bratu

Formația Avatarmusiq, coordonată de prof. Elvis Fulea

Grupul „Rapsodia” al Școlii Gimnaziale Nr. 6, coordonat de prof. Anișoara Negrea

Corul Kinonia, care a prezentat un repertoriu de colinde, dar și un scurt recital de muzică laică

Ansamblul folcloric „Izvorașul”, dirijor prof. Nicolae Drăghia, alături de îndrăgiți interpreți de muzică populară: Emilia Dorobanțu, Alina Moți Draghia și Marian Medregoniu

A fost o seară memorabilă, încărcată de emoție, în care dragostea, unitatea și cântul au transformat concertul într-un gest de solidaritate pentru cei care luptă cu leucemia. Publicul s-a bucurat de colinde, muzică laică și folclor autentic, într-o atmosferă caldă, cu parfum de sărbătoare.

 

Articol scris de Pr. Nicolae Marin

Citit 470 ori Ultima modificare Vineri, 12 Decembrie 2025 09:37

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube