Duminică, 30 August 2020 07:43

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - Hramul mănăstirii Topolnița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Mănăstirea Topolniţa a îmbrăcat haină de sărbătoare, cu prilejul hramului.

Pelerini de pretutindeni şi-au îndreptat paşii spre mănăstirea de pe valea Topolniţei, pentru a se bucura împreună de momentele duhovniceşti înălţătoare. Astfel, în seara zilei de vineri, 28 august 2020, a fost oficiată slujba Privegherii, iar în dimineața zilei următoare, începând cu ora 7:⁰⁰, a fost oficiată slujba de Sfințire a Apei, dar și a Acatistului, iar, începând cu ora 9:⁰⁰, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Altarul de vară al ctitoriei Sfântului Nicodim de la Tismana, de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu un sobor de ieromonahi și preoți, din care a făcut parte și părintele arhimandrit Gherasim Armulescu, starețul mânăstirii. 

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim a tâlcuit pericopa evanghelică și le-a vorbit tuturor celor prezenți despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, recomandându-l tuturor drept un model demn de urmat: ,,Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ne rugăm la hramul vechi de sute de ani al Mănăstirii Topolnița, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, cu nădejde de mântuire, cu dorința de a nu greși, de a fi aproape de Dumnezeu, îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul să ne ajute ca prin căință, prin pocăință să moștenim Împărăția Cerurilor, pe care El a arătat-o la Iordan". 

Ca prinos de recunoștință adus ctitorilor, stareților si viețuitorilor, închinătorilor, donatorilor și binefăcătorilor acestei mănăstiri, adormiți întru dreaptă credință, după Sfânta Liturghie, a fost săvârșită slujba Parastasului, iar la mormântul părintelui arhimandrit Pavel Nicolaescu a  fost oficiată o slujbă de pomenire și a fost sfințită crucea de marmură ce a fost ridicată la mormântul părintelui stareț, în urma trecerii sale la Domnul.

Răspunsurile la strană au fost date de psalţi ai Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu-Severin.

Mănăstirea Topolniţa este o veche mănăstire ortodoxă din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Aşezată pe valea râului Topolniţa, între satele Schitul de Jos şi Schitul de Sus, în comuna Izvoru Bârzii, judeţul Mehedinţi, vechea Mănăstire Topolniţa se află la o distanţă de numai 20 de kilometri de municipiul Drobeta Turnu-Severin.

Biserica veche a mănăstirii este închinată Sfântului Ioan Botezătorul, hram prăznuit în ziua de 29 august. Atunci, Biserica face pomenire de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea este însufleţită de o obşte monahală de călugări. Potrivit tradiţiei locale, Sfântul Nicodim de la Tismana, plecând de la Mănăstirea Vodiţa, spre a căuta un loc pentru ridicarea unei mănăstiri închinate Maicii Domnului, s-a oprit pe valea râului Topolniţa, unde s-a apucat de lucru. Biserica veche a Mănăstirii Topolniţa a fost ctitorită de boierii Craioveşti în secolul al XVI-lea, pe vatra unei biserici mai vechi, zidită de Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirilor Tismana şi Vodiţa. Se crede că Mănăstirea Topolniţa a fost ctitorită imediat după Mănăstirea Vodiţa, înaintea Mănăstirii Tismana. Aceasta va fi terminată în anul 1378. Construcţia actualei biserici datează din anul 1646. Atunci, voievodul Matei Basarab, descendent al Craioveştilor, a donat ctitoria, aflată într-o stare precară, căpitanului de dorobanţi Lupu Buliga, pentru merite deosebite, în data de 12 februarie 1646. Ansamblul monahal de la Topolniţa cuprinde biserica veche, închinată Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul; turnul clopotniţă, stăreţia; chiliile şi biserica din lemn, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În exteriorul bisericii vechi, în curte, se află un grup de clădiri ce aparţin vechiului schit. Ele reprezintă câteva chilii, o bucătărie şi stăreţia. Tot ansamblul este înconjurat cu ziduri groase, din piatră. Biserica din lemn a fost construită iniţial în satul Spineni, comuna Băleşti, judeţul Gorj, în anul 1832.

Mai apoi a fost strămutată şi asamblată, după 160 de ani, între anii 1992 şi 1993, lângă Mănăstirea Topolniţa. Odată cu strămutarea acesteia, biserica de lemn a fost închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Citit 709 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Septembrie 2020 11:12

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube