Miercuri, 20 Noiembrie 2019 23:19

Prăznuirea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul Mănăstirii Bistrița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ziua de 20 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. Ca în fiecare an, la Mănăstirea Bistriţa din comuna Costești, judeţul Vâlcea, unde se află sfintele sale moaște, credincioşi din întreaga ţară au venit să se închine acestora şi să participe la slujbele religioase.

Ca în fiecare an, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul sosesc foarte mulţi credincioşi ca să se închine şi să se roage Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Datorită mulțimii credincioșilor prezenți, racla cu sfintele sale moaște a fost așezată într-un baldachin, sub cupola clopotniței mănăstirii.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, înconjurați de preoți și diaconi. Din soborul ierarhilor au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei; Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a reliefat lucrarea duhovnicească a omului chemat a-și asuma crucea suferințelor și a încercărilor, precum a făcut în viața sa Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul.

Aşezată într-o veche vatră sihăstrească şi la o distanţă de 43 km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Costeşti, județul Vâlcea, Mănăstirea Bistriţa a fost ctitorită la începutul anilor 1490, iar din anul 1497 se află aici spre cinstire moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. Trecerea timpului şi-a lăsat amprenta asupra mănăstirii, mai ales cutremurul din anul 1838. Starea avansată de degradare a determinat demolarea bisericii, reconstrucţia fiind începută în anul 1846 de domnitorul Gh. Bibescu şi terminată de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei în ziua sărbătorii Adormirea Maicii Domnului din anul 1855. Pictura, finalizată în anul 1850, poartă semnătura lui Gheor­ghe Tattarescu. Din ctitoria boierilor Craioveşti se mai păstrează doar biserica bolniţei (1520), cu hramul Schimbarea la Faţă a Domnului. Din aceeaşi perioadă datează şi biserica închinată sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, aflată în peştera unde erau ascunse moaştele Sfântului Grigorie în vremuri tulburi. Tot în acea peşteră se află Schitul Sfinţilor Arhangheli şi o colonie cu opt specii protejate de lilieci.

Sursă articol şi foto credit: arhiepiscopiaramnicului.ro

Citit 425 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Noiembrie 2019 23:23

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iulie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube