Ziua Unirii Principatelor va fi sărbătorită și în Drobeta Turnu Severin printr-un eveniment cultural susţinut în Sala Mare a Palatului Culturii „Teodor Costescu”, vineri, 23 ianuarie, începând cu ora 18.00. Evenimentul este organizat de Primăria orașului nostru, Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, Ansamblul „Izvoraşul” şi Episcopia Severinului si Strehaiei.
În cadrul acestui spectacol corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei va evolua alături de Ansamblul Folcloric „Izvoraşul” al Palatului Culturii, cu un repertoriu de cântece patriotice prin care vor evoca Unirea Principatelor Române.
Publicul severinean se va bucura şi de evoluţia pe scenă a îndrăgiţilor solişti vocali Traian Stoiţă, Alina Moţi Drăghia, Gabriel Lungu, Emilia Dorobanţu şi Niculina Stoican.
Intrarea este gratuită, pe bază de invitații, care se ridică de la Agenția Teatrală.
Concertul va fi transmis în direct la postul de Radio Lumina pe frecvenţa 90.4 FM, dar şi pe paginile de Facebook ale radioului şi corului Kinonia.










