Vineri, 16 Iulie 2021 23:24

Slujiri arhiereşti la acest sfârşit de săptămână

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mănăstirea Baia de Aramă la ceas de praznic

În ziua de 17 iulie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf.M.Mc. Marina, mănăstirea mehedinţeană ,,Sfinţii Arhangheli” din Baia de Aramă îşi serbează hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitului Părinte Nicodim.

Mănăstirea de la Baia de Aramă dăinuie de pe vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, însă ea a fost rectitorită pe vremea Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu. Întrucât locuitorii din zonă au avut dintotdeauna o evlavie deosebită la Sfânta Muceniţă Marina, ierarhul locului a rânduit ca mănăstirea de la Baia de Aramă să se bucurie şi de oblăduirea duhovnicească a sfintei.

Preasfinţitul Nicodim va sluji duminică la biserica Sfântul Ilie din Severin

Duminică, 18 iulie, credincioșii severineni din cartierul Crihala vor avea parte de arhierești binecuvântări. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Sfântul Ilie Tesviteanul" din municipiul Drobeta Turnu Severin. Pe data de 20 iulie acest lăcaş de cult îşi va serba hramul.

Ierarhul mehedințenilor va fi înconjurat la oficierea jertfei euharistice de un sobor de preoți și diaconi. La slujba arhierească vor da răspunsurile la strană membri grupurilor psaltice de la Catedrala episcopală.

La finalul Liturghiei duminicale, Părintele Episcop va pune la inimile celor prezenți cuvânt de învățătură.

Citit 1202 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube