Vineri, 05 Aprilie 2024 13:39

Slujiri ale Preasfinţitului Nicodim la ceas aniversar

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, aniversează pe data de 6 aprilie 2024, 62 de ani de viaţă.

Cu acest prilej, sâmbătă, 6 aprilie, Ierarhul va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orşova, având alături sobor de vieţuitori ai sfintelor mănăstiri din cuprinsul Eparhiei Severinului şi Strehaiei.

În Duminica a III-a a Sfântului şi Marelui Post închinată Sfintei Cruci, drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune, bucurându-se de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu-Severin.

Aici va avea alături soborul de slujitori ai Catedralei Episcopale, iar răspunsurile la strană vor fi date de cele două grupuri psaltice ale sfântului Lăcaş de închinare.

La acest moment participă şi angajaţii Centrului Eparhial, dar şi alţi slujitori şi credincioşi din Eparhie care doresc să-i fie alături Întâistătătorului Eparhiei Severinului şi Strehaiei la acest moment aniversar.

Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Preasfinţiei Sale, Îi adresăm alese urări de sănătate şi belşug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală, misionară şi culturală pe care o desfăşoară spre slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii.

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop Nicodim!

*******

Date biografice:

Ierarhul s-a născut la 6 aprilie 1962, în comuna Godeanu, jud. Mehedinţi, din părinţii Dumitru şi Maria Nicolăescu, la botez primind numele Nicolae. Între anii 1969 – 1977 a urmat şcoala generală în comuna natală, iar între 1977 – 1979 Liceul Industrial nr. 3, secţia Silvicultură, din Drobeta-Turnu Severin; Seminarul Teologic din Mofleni – Craiova (1979-1984), mai târziu, Facultatea de Teologie din Bucureşti (1989-1993); licenţiat cu lucrarea: Sfaturile evanghelice în viaţa monahului; mai apoi, bursier al Fundaţiei „Bethleem” din Atena (1997-1998) la Facultatea de Filosofie şi Litere de aici.

În continuare, studii de master la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena (1998-2000), cu lucrarea: Tradiţia neoisihastă românească de după Sfântul Paisie Velicicovschi şi până în zilele noastre (Atena, 2000); din anul 2001, doctorand al Facultăţii de Teologie, Universitatea din Atena, secţia Patrologie şi Istoria dogmelor şi, în paralel, doctorand al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, secţia Patrologie şi Literatură Patristică.

De-a lungul anilor, a avut mai multe ascultări: frate, închinoviat la schitul Topolniţa (1979); tuns în monahism tot aici, cu numele Nicodim (1983); hirotonit ierodiacon în 1983 şi apoi ieromonah, în 1985, pe seama aceleiaşi mănăstiri; preot paroh la Parohia Baloteşti, jud. Mehedinţi (1985-1994); hirotesit protosinghel (1990); stareţ la Mănăstirea Topolniţa (1990-1991); stareţ al Mănăstirii Vodiţa (1991-2001); consilier al Arhiepiscopiei Craiovei (Sectorul Misionar-Social, din 2001); hirotesit arhimandrit (2001).

La propunerea Înaltpreasfințitului Teofan Savu al Olteniei, arhimandritul Nicodim a fost numit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titlul „Gorjeanul” (în 19 august 2001); a avut mai multe încredinţări în Arhiepiscopia Craiovei, între care şi lector asociat la Facultatea de Teologie din Craiova.

În 11 februarie 2004, Colegiul Electoral al Adunării Naţionale Bisericeşti l-a ales episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (instalat la 25 aprilie 2004, în municipiul Drobeta-Turnu Severin); astfel, prin acest act s-a reînviat vechea Eparhie a Severinului (sec. XIV), precum şi a Strehaiei (din secolul XVII); în această nouă misiune, „s-a dovedit a fi un bun organizator al vieţii bisericeşti, preocupându-se permanent de îmbogăţirea spirituală a credincioşilor, de înălţarea a noi lăcaşuri de cult şi de renovare a celor vechi”.

În eparhie a înfiinţat trei noi protopopiate: la Vânju Mare, la Baia de Aramă şi la Drobeta-Turnu Severin (2004); tot acum, a înfiinţat Asociaţia „Filantropia Severin”; în 2005 a înfiinţat postul de Radio creştin-ortodox „Lumina” la Drobeta-Turnu Severin, iar în 2006, Editura Didahia Severin, tipărind cărţi de spiritualitate ortodoxă; Catedrala eparhială din Drobeta-Turnu Severin (alături de alte lăcaşuri de cult) este în curs de finalizare; au fost înfiinţate sau reînfiinţate în eparhie şapte mănăstiri: Coşuştea-Crivelnic, Cerneţi, Cârjei, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu şi Jiana.

Citit 1847 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2024 22:51

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube