Ca în fiecare an, credincioșii din parohiile învecinate vin și se adună în rugăciune alături de ierarhul mehedințean pentru a primii mângâierea și ajutorul Maicii Domnului, ocrotitoarea celor în nevoință și necaz. Maica Bunului Împărat care pe cei rătăciți îi povățuiește pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe toți îi apără și îi ocrotește cu milostivirea Sa. Născătoarea de Dumnezeu, primitoarea celor săraci și ajutătoarea celor străini, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți și nepuntincioși.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, l-a hirotesit pe părintele Casian Rotariu în protosinghel, urmând ca la final să fie instalat în funcția de stareț pe seama Mănăstirii Balta cu hramurile „Sfântul Atanasie Athonitul” și „Acoperământul Maicii Domnului”.
În cuvântul de învățătură, rostit la finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Nicodim a vorbit celor de față despre importanța ascultării cuvântului lui Dumnezeu, căci cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu au parte de fericire, iar cei ce împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu au parte de o fericire mult mai mare. Astfel că un om care trăiește în patimi nu poate avea parte de fericire, o familie în care soții trăiesc în adulter nu pot avea parte de fericire. Un om care nu postește, nu se roagă și nu împlinește Cuvântul lui Dumnezeu nu poate avea parte de fericirea Sa. Datoria noastră a fiecăruia este de a asculta și de a împlinii cuvântul Domnului, doar așa ne vom umple de fericirea cea adevărată și ne vom bucura de Rai.
Articol scris de Arhid. Bogdan Costel Chirea