Vineri, 17 Ianuarie 2025 21:33

Slujire Arhierească și sfințire de clopot la biserica din parohia Noapteşa

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, a Vindecării celor Zece Leproşi,  la Parohia Noapteşa, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, Protopopiatul Baia de Aramă, se va săvârşi Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, urmată de slujba de sfințire și binecuvântare pentru noul clopot al bisericii.

La slujba de sfințire a clopotelor vor fi prezenți credincioși din localitate, fii ai satului, precum și cei care vor dori să se bucure duhovnicește de acest moment important al parohiei.

Rostul clopotelor este şi acela de a ocroti poporul de furtuni, de trăsnete, de tunete; clopotele împrăştie norii grei ai furtunilor, alungă fulgerele şi tunetele şi ceaţa vătămătoare, cum se spune într-una din rugăciunile de la sfinţire. În acelaşi timp, clopotele alungă duhurile cele necurate, cele rele, întărindu-i pe credincioşi să-şi aducă aminte de Dumnezeu şi să ceară ajutorul Lui atunci când sunt ispitiţi.

Citit 1268 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube