În duminica a XXVII-a după Rusalii luăm aminte la cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Evanghelie după Luca, cap. 13, vers. 10-17, unde se vorbeşte despre minunea vindecării femeii gârbove. Hristos cel ce învață în sinagogă vede o femeie gârbovă. O cheamă în față, lângă El și o tămăduiește. Aspectele contextuale sunt parțial adăugate narațiunii ulterior. Într-o oarecare măsură, ele se cer de asemenea deduse. Astfel, bunăoară, un cunoscător al culturii și civilizației iudaice ar putea veni să arate că locul femeii era undeva în partea din spate a sfântului locaș. Femeia era probabil ascunsă acolo. Obosită, îndurerată. Resemnată, credem, cu suferința ei. Dorind doar să ia parte la slujbă, fără a ieși într-o formă, ori alta, în evidență. Învățătorul e cel care o abordează. O observă, în ciuda discreției cu care se înveșmântase. O cheamă alături de Dânsul. Cuvintele Lui sunt clare: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Sunt urmate de punerea mâinilor asupra ei. Gest cu puternice reverberații, depozitar al unui areal variat de semnificații teologice. Urmarea e imediată. Femeia nu mai e dreaptă doar sufletește. De-acum încolo starea ei lăuntrică va fi reflectată și de ținuta fizică.