În această perioadă binecuvântată creştinii se călesc în încercările cele grele ale postului, fac pace cu fraţii întru aceeași credinţă, cultivând cele mai bune gânduri şi fapte ale milei trupeşti şi sufleteşti şi, mai cu seamă, merg la Sfânta Biserică, unde găsesc leac şi alinare tuturor neputinţelor.
Sărbătoarea Învierii Domnului este, totodată, unul dintre hramurile Catedralei Episcopale, alături de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, putătorul de biruință, ocrotitorul Severinului.
Slujba de Înviere, care va începe în jurul orei 23.30, va fi săvârşită de Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de care va sluji soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaș de închinare. În cadrul acestei slujbe se va da citire pastoralei ierahului nostru care, potrivit rânduielii bisericeşti, se va citi şi în toate bisericile din Mehedinţi.
Dimensiunea muzicală liturgică va fi presărată de cântări deosebite, interpretate de cele două grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale.
Cei care, din binecuvântate pricini, nu pot participa la Slujba de Înviere, au bucuria şi posibilitatea de a o asculta în transmisiune directă la postul de Radio „Lumina” şi pe pagina de Facebook a radioului.