Răspunsurile liturgice vor fi date de către psalți ai Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim va săvârși Taina Sfântului Botez pentru fiul părintelui Petrișor Zaharia, preot slujitor la această sfântă biserică.
Așadar, părintele paroh Florinel Iliescu face aleasă poftire tuturor credincioșilor severineni și nu numai, pentru a se afla cu toții în comuniune liturgică.
Biserica cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicodim de la Tismana” este așezată lângă piața Meva. Acest sfânt lăcaș a luat ființă prin osteneala părintelui Dumitru Iliescu, spre a servi nevoilor spirituale ale credincioșilor din cartierul Kiseleff.
Alături de părintele paroh Florinel Iliescu, de păstorirea credincioșilor poartă grijă și părinții slujitori Dumitru Iliescu, Petrișor Zaharia și Leontin Stăiculescu.
Lucrările de construcție la această biserică au început în anul 1992, iar în anul 1995 au fost terminate lucrările de la subsolul bisericii, după care s-a pus prima cărămidă la cota 0 și au continuat lucrările până în anul 2002, când s-a sfințit subsolul acestei biserici de către ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei.
În anul 2006 s-a sfințit în data de 16 decembrie biserica cea mare, eveniment la care au participat 5 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.