Miercuri, 21 Aprilie 2021 23:20

Radio "Lumina", postul de radio al Episcopiei Severinului și Strehaiei, împlinește vineri, 23 aprilie, 16 ani de emisie.

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Radioul "Lumina", postul de radio al Episcopiei Severinului și Strehaiei, împlinește vineri, 23 aprilie, 16 ani de emisie.

Pe 23 aprilie 2005, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Ocrotitorul Severinului, s-au auzit pentru prima dată în eter programele acestui post de radio al Bisericii pe frecvenţa 90,4 FM.

Prima emisie a fost transmisiunea în direct a Sfintei Liturghii arhiereşti de la Catedrala episcopală din Drobeta Tunu Severin, săvârşită de un sobor de arhierei.

Din data de 23 aprilie 2006, programele radioului pot fi ascultate şi pe internet.

La Radio "Lumina" se transmit zilnic în direct sfintele slujbe (Utrenia, Sfânta Liturghie şi Vecernia), de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin. Grila de programe cuprinde emisiuni cu caracter religios, cultural, social, muzical și informativ. Programele radioului încearcă să promoveze valorile moralei creştine şi să aducă de linişte în sufletele ascultătorilor.

Mulţumim Preasfinţitului Nicodim pentru efortul de a susţine existenţa acestui post de radio, chiar şi în vremuri grele din punct de vedere financiar şi mulţumim tuturor celor implicaţi în realizarea emisiunilor şi bunei funcţionări a Radioului "Lumina", colaboratori şi angajaţi, şi nu în ultimul rând ascultătorilor noştri care sunt alături de noi de 16 ani.

"Dragi ascultători ai postului de Radio "Lumina", vă mulţumim pentru atenţie şi vă rugăm să ramâneţi în continuare alături de programele noastre!" Pr. Necşoiu Cosmin Eftimie, Director al Radioului "Lumina".

Citit 586 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Aprilie 2021 23:42

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube