Protopopiatul Strehaia
19. Gutu - Sf. Apostoli Petru și Pavel
Parohie cu cătunele Gârnița și Ghelmegioaia: 107 contribuabili (în 1887); 120 familii (în 1891); biserică parohială (în 1893) pentru parohia omonimă formată din comunele Gutu și Prunișor cu cătunele Gârnița și Ghelmegioaia. În 1895 satul Gutu avea 85 de familii cu 475 de suflete. În 1941 parohia era formată din satele: Gutu: 103 familii, 395 de suflete; Prunișor: 181 de familii, 732 de suflete; Porcești: 29 familii, 88 de suflete; Gârnița: 91 familii, 405 suflet; Ghelmegioaia: 97 familii, 411 de suflete. Total: 501 familii, 2031 de suflete. Astăzi parohia este formată din satele Gutu, Prunișor, Fântâna Domnească, Dragotești, Arvătești, Igiroasa, Mijarca și Prunaru. Aparține de Protoieria Strehaia din Eparhia Severinului și Strehaiei. În trecut s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, satul avea 78 locuitori (36 masculin, 42 feminin; 76 români, creștini ortodocși).
Hram Sf. Apostoli Petru și Pavel; cod MH-II-m-B-10341.
 |
Preot paroh Ion Mihart
Tel.:0252/339.046; 0754/873.882 |
Satul Gutu, pendinte de comuna Prunişor, din mai 1968, este situat în vestul acesteia şi nord-nord-vestul Piemontului Bălăciţei. S-a constituit probabil pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, fiind prezent pe harta lui Specht (1790), aşezat pe moşia megieşească Gârniţa, undeva la sud de partea vestică a actualului amplasament.
În tradiția locală, numele satului vine de la cel al boierului Constantin Gutuleanu.
Biserica satului este atestată la 29 iunie 7303 (= 1795), ctitori toți lăcuitorii satului (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Construită din nou de enoriași în 1859-1862.
Prima biserică a fost construită pe proprietate megieșească și a fost de lemn. A doua biserică s-a zidit de enoriași, în mijlocul satului, din piatră și cărămidă, în anii 1859-1862 și a fost sfințită în septembrie 1865. În 1895 a suferit reparații la acoperiș, cu șindrilă, a fost pardosită cu scândură, i s-a tencuit bolta, a fost zugrăvită și pictată și a fost strânsă la exterior cu platbandă de fier. În același an s-a cerut redeschiderea ei. În 1908 a intervenit o renovare, urmată de alta în 1938. În 1941 starea ei era apreciată ca mediocră și era asigurată de Primăria Ghelmegioaia. Biserica este în formă de corabie, lungă de 12 m și lată de 6 m, 72 m.p. suprafață ocupată, cu o singură turlă și o singură intrare. Actualmente, este acoperită cu tablă zincată. În 1992-1994, biserica a fost pictată din nou în ulei, în stil neobizantin, de către pictorul Eugen Papici.
Filii arondate:
Arvătești
Cătun al comunei Igiroasa: 84 contribuabili (în 1887), pendinte de parohia Igiroasa; în 1941 avea 90 de familii și 324 de suflete. Astăzi aparține parohiei Gutu. În 2011, satul avea 33 locuitori (15 masculin, 18 feminin; 32 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).
Hram Sf. Ierarh Nicolae – cod MH-II-m-B-10246.
Arvătești este sat al comunei Prunişor, din mai 1968, situat în sudul acesteia şi în nordul Piemontului Bălăciţei. În 1727 a fost catagrafiat împreună cu Izvoru Aneştilor şi Pesceana, sate aşezate pe moşie megieşească .
Inițial, în Arvătești a existat o biserică de lemn a cărei dată de construcție nu poate fi precizată. Cu certitudine se știe că, în 1894, locuitorul Ghiță Lascu, împreună cu soția lui Păuna, din sat cerea canonică învoire să poată repara radical biserica și chiar s-o zugrăvească, pe propria sa cheltuială, menționând că nu avea copii – îi muriseră 10 copii în amintirea cărora dorea să reabiliteze biserica - și intenționa ca înainte de moarte să-și lase averea cu testament bisericii. Protoiereul județului îi scria Episcopului că agrea ideea, ținând cont că biserica era de lemn și avea nevoie de reparații, iar locuitorii erau atât de săraci încât cu greu ar fi putut fi strânși bani necesar reparației.
Episcopia ar fi dorit ca Ghiță Lascu să facă o biserică de zid, dar protoiereul a răspuns că acesta nu avea atâția bani încât să îndeplinească această solicitare.
Episcopia a revenit arătând că elibera o pantahuză ce trebuia arătată lui Lascu, vizând strângerea și a altor ofrande, de la creștini. Lascu a răspuns, la rându-i, că fiind slab și bătrân, nu putea umbla cu pantahuza și că își menținea oferta doar pentru reparații, ținând cont că biserica era din lemn gros și tare și putea suporta reparația. Până la urmă se pare s-a acceptat doar repararea și pictarea ei (deși protoiereul județului vorbea în 1896 de reconstrucție), la care s-a adăugat înzestrarea cu cărți noi, cerându-se canonică binecuvântare de resfințire (în octombrie 1896), solicitare aprobată.
Lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia…, apărută în 1941, vorbește despre construcția bisericii în 1895, în realitate fiind vorba despre momentul în care se desfășurau pertractările menționate și, poate, un început al lucrărilor de reparație. Așadar, biserica a rămas de lemn, pe temelie de piatră, urmând planul în formă de corabie. Astăzi este acoperită cu tablă galvanizată și este pictată în ulei, în stil neobizantin.
Drăgotești
Cătun al comunei Fântâna Domnească: 83 contribuabili (în 1887); biserică parohială a parohiei Fântâna Domnească; în 1941, satul avea 96 familii și 334 de suflete. Astăzi, aparține parohiei Gutu. În 2011, satul avea 36 locuitori (15 masculin, 21 feminin; 25 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).
Hram Sf. 40 de Mucenici din Sevasta; cod MH-II-m-B-10321.
Dragotești este sat aparținător de comuna Prunişor, din mai 1968, situat în partea estică a acesteia, în nordul Piemontului Bălăciţei şi în vecinătatea localităţilor Igiroasa, Bâltanele şi Tâmna. Atestat ca sat format în 1845. În 1864 avea 66 de familii. A aparţinut comunei Fântâna Domnească în 1864-mai 1968. Populaţia: 570 locuitori în 1892, 319 locuitori în 1945, 132 locuitori în 1977, 63 locuitori în 1992, 54 locuitori în 2002 și 36 locuitori în 2011.
Biserica satului a fost ridicată în anul 1868, pe un loc donat de familia Roșu și familia preotului D. Grecescu. Ctitori principali: maioreasa Dumitrana Ciupagea, Ion Izvoranu și căpitan Bilciurescu, în zilele Regelui Carol I. Sfântul lăcaș este din cărămidă. În 1891 s-a cerut și s-a primit canonică binecuvântare pentru refacerea acoperișului, din șiță, iar la 30 noiembrie 1891 s-a permis redeschiderea bisericii. A fost reparată în 1938, iar în 1941 se prezenta cu deteriorări din cauza cutremurului din noiembrie 1940. În interior, biserica a fost pictată în ulei, la odată ce nu se poate preciza. Este acoperită cu tablă zincată. Și în prezent biserica este într-o stare precară, impunându-se restaurarea ei fiind edificiu de patrimoniu cultural național.
Fântâna Domnească
Parohie formată din satul Fântâna Domnească și satele/cătunele Drăgotești (biserica parohială) și Mijarca: 122 contribuabili (în 1887); parohie în aceeași alcătuire și în 1941: Fântâna Domnească: 216 familii, 856 de suflete; Drăgotești: 96 familii, 334 de suflete; Mijarca: 88 familii, 348 suflete. Total: 400 familii, 1538 suflete. În 2011, satul avea 253 locuitori (128 masculin, 125 feminin; 247 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă;
Hram Sf. Gheorghe; cod MH-II-m-B-10325; Sf. Calinic de la Cernica (pentru capelă).
Satul Fântâna Domnească aparține comunei Prunişor, din mai 1968, fiind situat în sudul acesteia. Sat de moşneni, în 1721 cu locuitorii fugiţi. În 1727, catagrafiat împreună cu Tâmna pe moşie megieşească şi de birnici (21 de lude megieşeşti, 22 de birnici, 4 de văduve şi 2 de nevolnici). În tradiţia istorică locală, satul s-a numit iniţial Frăsinorul. Matei Basarab ar fi avut aici conac şi reşedinţă itinerantă, construind o fântână domnească, de unde şi numele satului.
Biserica satului atestată documentar a fost înălțată la 2 februarie 7255 (= 1747) de locuitorii satului (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Construită din nou în 1908.
Prima biserică a fost de lemn, ridicată pe proprietate megieșească, cu hramul Sf. Nicolae. O Cazanie cumpărată de locuitorii satului plasează clădirea bisericii la 1850, când a putut avea loc o reparație a vechii biserici. Actuala biserică, cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe, a fost ridicată în anii 1905-1908 în partea de nord a satului. Are o lungime de 12,00 m lățimea de 8,00 m și o suprafață ocupată de 96,00 m.p. Este construită din lemn, cu o singură turlă, pe temelie de piatră, în formă de corabie, cu o singură intrare și este acoperită cu tablă galvanizată. În 1941 se consemna că se afla într-o stare generală bună. În anii 1966-1967, a fost pictată în frescă, în stil neobizantin, de către pictorul Ion Glăvan.
În ceea ce privește Capela cu hramul Sf. Calinic de la Cernica din Fântâna Domnească, aceasta a fost construită inițial în comuna Văgiulești (Gorj), în anul 1875, pe cheltuiala stolnicului Constantin Strâmbeanu. În anul 1889, a fost reparată și repictată la inițiativa prințesei Zoe Brâncoveanu.
În anul 1910, a fost adusă de prințul Anton Bibescu și amplasată la conacul său de la Corcova unde, după confiscarea acestuia de către regimul comunist, a devenit depozit al I.A.S. – ului de aici și ulterior adăpost de vite. Așa a cunoscut fostul lăcaș de închinăciune avocatul Constantin Robescu, care, în anul 1969, a reușit să obțină o miraculoasă aprobare din partea Departamentului Cultelor de a recupera ce mai rămăsese bun din lemnăria acestuia și cu care să construiască în satul său de origine o nouă bisericuță. În anii 1970-1977, acest curajos ctitor a ridicat pe cheltuiala proprie frumoasa biserică, devenită capelă a noului cimitir al satului, amplasată luminos pe un platou colinar la marginea de răsărit a satului. Biserica are forma de corabie, cu o singură turlă principală și patru secundare, o singură intrare, fiind zidită din piatră și lemn.
Este lungă de 8 m, lată de 5 m și are o suprafață ocupată de 40 m.p. Acoperișul a fost comandat la un meșter șindrilar din Munții Apuseni, iar în 1975-1977 a fost executată pictura, în frescă. În anul 1979, biserica a fost sfințită de către Î.P.S. Nestor, Mitropolitul Olteniei. În timp, sfântul lăcaș a suferit deteriorări la acoperișul cu șiță și la pictură, astfel că a fost nevoie de reparații, care s-au efectuat în anul 2008, atât la acoperiș cât și la pictură. Resfințirea a avut loc la 19 octombrie 2008 de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Igiroasa
Parohie cu cătuna Arvătești: 157 contribuabili, 1 concubinaj (în 1887); în 1941, parohie formată din satele Igiroasa: 115 familii cu 332 de suflete; Bâltane: 49 de familii cu 188 de suflete; Arvătești: 90 de familii cu 324 de suflete. Total: 254 de familii cu 844 de suflete. Astăzi, biserica aparține parohiei Gutu. În 2011, satul avea 33 locuitori (16 masculin, 17 feminin; 24 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).
Hram Cuvioasa Paraschiva; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric.
Satul Igiroasa aparține comunei Prunişor, din mai 1968, fiind situat în extremitatea estică a acesteia, în nordul Piemontului Bălăciţei şi în vecinătatea căii ferate şi a com. Tâmna. S-a format ca aşezare în secolul al XVIII-lea.
Biserica satului a fost construită/sfințită la 30 iunie 7268 (= 1760), ctitori de toți lăcuitorii satului (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). A doua biserică, construită în 1909.
Prima biserică din “Egiroasaˮ a fost construită din lemn pe proprietatea lui C. Popovici, Ioan Ioniță Cîrțiu și a altor locuitori. A fost reparată probabil în 1775-1777 și apoi în 1824, iar în 1909 era în ruină.
Dată fiind această situație, în același an a fost înălțată o biserică de zid. Într-o altă versiune, această a doua biserică ar fi fost construită în anii 1917-1923 de către familia boierului Igiroșeanu, cu ajutorul locuitorilor. Urmând un plan în formă de cruce, această biserică a fost afectată grav de cutremurul din noiembrie 1940, încât în 1941 era într-o stare precară. Din fericire era asigurată.
Alte deteriorări au fost cauzate de cutremurul din 4 martie 1977 și de terenul instabil pe care a fost amplasată. În această situație, în anii 2000-2019, biserica a cunoscut ample reparații capitale (schimbarea acoperișului, lucrări de consolidare, tencuire exterioară și repictare în stil neobizantin de către pictorul Eugen Papici) și electrificarea, în anul 2004. Toate aceste lucrări s-au desfășurat cu susținerea financiară a firmei “Tis farmaceuticˮ, condusă de d-na Ana Onofrim, fiică a satului Igiroasa, sub supravegherea atentă a preotului Nicolae Marcu. Resfințirea a avut loc 23 iunie 2019 și a fost oficiată de către P.S. Nicodin, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Prunișor
Biserică filială pendinte de parohia Gutu, în 1887 satul Prunișor având: 128 parohieni, fără concubinaje; în 1894 (când avea 180 de familii) era tot filie a parohiei Gutu, pe care protoiereul județului o dorea dezlipită pentru a forma singură o parohie. În 1895 satul avea 163 de familii cu 495 de suflete, iar la biserica lui se închinau și locuitorii din Porcești (30 de familii cu 150 de suflete). În 1941, era în continuare filială a parohiei Gutu, satul Prunișor având 181 de familii cu 732 de suflete. În prezent aparține aceleiași parohii, Gutu, pendinte de Protoieria Strehaia din Eparhia Severinului și Strehaiei. În 2011, satul Prunișor avea 524 locuitori (250 masculin, 274 feminin; 485 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).
Hram Sf. Ierarh Nicolae; cod MH-II-m-B-10388.
Prunișor este comună situată în centrul judeţului. Satul cu același nume şi reşedinţa acesteia este aşezat la altitudinea medie de 225 m. Atestat de documente datând din: 1547 (Mircea Ciobanul vv. întărește lui Cuciulat spătar ocine în mai multe sate printre care și Pruni).
Inițial, în Prunișor a fost o biserică de lemn, cu hramul Sf. Nicolae, pe moșia lui Costache Glogoveanu clucer, construită de Nicolae Glogoveanu la 6 decembrie 1811 (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840), pe locul numit ˮTeișul Mic“, care și astăzi este plin cu tei în partea de nord a satului.
Foarte probabil, în 1842 i s-a făcut o reparație (poate chiar o reconstrucție, dar neterminată). În 1873, P.S. Athanasie l-a rugat pe proprietar s-o termine, dar nu s-a întâmplat acest lucru.
În 1877 a murit Costache Glogoveanu, iar fiul lui, N. Glogoveanu, n-a terminat-o nici el pretextând că este prea aproape de casă. Locuitorii au cerut s-o strămute în centrul comunei.
În 1887, vechea biserică fiind ruinată, s-a decis demolarea sa și construcția uneia noi, cerându-se canonică binecuvântare de începere a lucrărilor după planul bisericii din Punghina, materialele necesare (lemne, var, piatră, cărămidă etc.) fiind deja procurate. Biserica cea veche, care avea și hramul Sf. Împărați Constantin și Elena, a fost demolată și mutată pe locul în care se găsește și astăzi. Noul lăcaș a fost ridicat în 1889, pentru ca în 1893 să fie descris ca fiind din cărămidă, cu pictură, acoperit cu șindrilă și cu pardoseală din ciment. S-a înscris în planul sub formă de corabie, cu o singură turlă și două intrări, lungă de 14 m, lată de 10 m și cu o suprafață ocupată de 140 m.p. Astăzi, este acoperită cu tablă zincată. În 1941 se afla într-o stare mediocră, dar era asigurată de administrația comunală. În anii 1990-1992 a fost pictată din nou, în ulei, în stil neobizantin, de către pictorul Eugen Papici.
