Protopopiatul Drobeta

42. Schinteiești - Adormirea Maicii Domnului

biserica schinteiesti

 

Parohia Schinteești: 69 contribuabili, 3 concubinaje (în 1887); în 1893 era parohie având ca biserici filiale pe cele din Izvoru Bârzii și Malovăț; în 1895 era din nou filie a parohiei Izvoru Bârzii; acum avea 66 de familii cu 407 suflete, Malovățul fiind desprins și el de parohie. Din 1936, a revenit ca filie a parohiei Izvoru Bârzii, având 120 de familii cu 480 de suflete. În prezent, satul Schinteești formează singur o parohie de sine stătătoare, aflată în jurisdicția Eparhiei Severinului și Strehaiei prin Protoieria Drobeta-Turnu Severin. La recensământul din 2011, satul avea 455 locuitori (234 masculin, 221 feminin; 448 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

 


Hram Adormirea Maicii Domnului; Biserica nu întrunește condițiile pentru a fi calificată monument istoric.


 

pr ionut steta  

Preot paroh Ionuț Steta

  • hirotonit în anul 2014,
  • studii teologice superioare,
  • gradul preoțesc Definitivat.

Tel.:0745/503.515;

 


 

Satul Schinteiești aparține comunei Izvorul Bârzii, din 1864.

Prima biserică din Skinteeștii atestată documentar datează din 9 noiembrie 1816, ctitori răposatul logofăt Ioniță Burileanu și paharnicul Dragoman (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840).

Biserica a fost de zid, a avut hramul Sf. Îngeri și a fost ridicată pe proprietatea lui Teohari Dragomanovici. Există și opinia, bazată pe tradiție și pe pisania din 20 octombrie 1921 a bisericii, că inițial a fost o biserică de lemn. Biserica actuală a fost construită în anii 1862-1864 cu cheltuiala cocoanei Ruxandra Miculescu, a fiului său, Grigore, și a soției acestuia, Maria, la care s-au alăturat locuitorii satului. Biserica este de zid, în formă de corabie și a fost zugrăvită. În anii 1919-1922 a fost reparată, împodobită și i s-a restaurat pictura de către pictorul Gheorghe Bărbulescu, iar în 1923 a fost sfințită.

Cutremurul din 9-10 noiembrie 1940 a afectat-o însă grav, mai ales la catapeteasmă, unde au apărut fisuri, având nevoie de noi reparații. Efectuate nu tocmai potrivit, acestea au acoperit pe alocuri pictura. Noi reparații s-a desfășurat în anii 2004-2008, la inițiativa preotului Gheorghe Popescu, a cărui purtare de grijă a dus la schimbarea substanțială a feței bisericii, modernizată și împrospătată.

Pictura s-a păstrat în mare parte, dar catapeteasma de zid a fost înlocuită cu una din lemn, sculptată, care schimbă radical ambianța interioară a bisericii. De asemenea, s-au făcut lucrări de consolidare de la temelie până la acoperiș, care între timp se deteriorase. La terminarea lucrărilor în anul 2008, biserica a fost sfințită de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

 

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube