Parohie formată din satul Izvoru Aneștilor și cătunele Valea Hoțului și Petriș: 170 contribuabili, 3 concubinaje (în 1887); din 1891, timp de doi ani. a format o parohie cu Broscari. În 1941 era parohie formată din satele Izvoru Aneștilor și Pietriș: 245 familii cu 1046 de suflete. În prezent, este formată din satele Izvoru Aneștilor, Ștefan Odobleja și Petriș și este arondată Protoieriei Drobeta-Turnu Severin din Eparhia Severinului și Strehaiei. Până în 2004, s-a aflat sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, satul avea 216 locuitori (124 masculin, 92 feminin; 206 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Ierarh Nicolae și, actualmente, Adormirea Maicii Domnului; biserica nu este monument istoric.

Preot paroh Gabriel Pacioagă hirotonit pe seama acestei parohii în anul 1999, studii teologice superioare, gradul preoțesc I. Tel.:0745/504.088; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Satul Izvoru Aneștilor, pendinte de comuna Livezile, din mai 1968, este aşezat în partea de nord a comunei şi în vest-nord-vestul Piemontului Bălăciţei.

Biserica satului este atestată documentar la  data de 6 decembrie 1836 și a fost făcută de ˮpopa Pătru Purcel i Nicolae mazilu și Ioan Pătrașco“ (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Construită a doua oară în 1903-1904.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietate megieșească. Potrivit tradiției, această biserică avea temelie de piatră și a existat până pe la 1843, în locul numit Erceni, când s-a mutat și satul. În primăvara anului 1891, temelia sa a ieșit la iveală împreună cu alte resturi, din cauza unor sudoame teribile, provocate de ploile torențiale, care o rupseseră pe jumătate.

A urmat o altă biserică, amplasată în cimitirul satului și construită din zid pe la 1867 de preotul Gh. Jitescu, ajutat de Ghiță Zaharia din Ghelmegioaia, lăcaș în care s-au desfășurat serviciile religioase până în 1904. În anul 1895, preotul Gh. M. Popescu a luat inițiativa construirii unei noi biserici, sens în care s-au strâns contribuții de la enoriași, primul contributor fiind Dumitru V. Jitea cu suma de 1.000 de lei, la care pe parcurs s-au alăturat toți sătenii, la îndemnul primarului Mihai Țăroi.

Această biserică, în formă de cruce, a fost construită din cărămidă, în anii 1902-1904, în timpul păstoririi Episcopului de Râmnic, P.S. Atanasie Mironescu, protoiereu fiind P.C. D. Golici. Preotul Gh. M. Popescu în timpul căruia începuse construcția sfântului lăcaș a decedat în 1903, înainte de terminarea lucrărilor, rămânând mai departe preotul Constantin Zmeu. Biserica a fost pictată de I.G. Ioanid din București. În anul 1929, biserica a fost acoperită cu tablă galvanizată, pe cheltuiala unor enoriași. În anul 1936, s-a făcut împrejmuirea cu scândură de salcâm, iar în față cu lănteți de brad.

De asemenea, s-a ridicat clopotnița, din lemn, care a fost și ea acoperită cu tablă galvanizată. La cutremurul din noiembrie 1940, biserica a suferit avarii grave, constând în dislocări și deplasări la ziduri și din acest motiv la boltă. De aceea, a fost nevoie de consolidarea edificiului, care a fost legat în fier.

Totodată, s-a făcut scara principală de la intrare din ciment și mozaic, s-au vopsit tâmplăria, scaunele, stranele și tot exteriorul. La terminarea lucrărilor, biserica a fost resfințită în anul 1944 de către protoiereul județului Mehedinți, P.C. Ilie Meilă, delegatul Sf. Mitropolii a Olteniei. În 1957, biserica a fost împrejmuită din nou cu zid de piatră, în 1961 s-au reparat zidurile la exterior iar în 1966 a fost vopsită. La 17 martie 2002, biserica a ars în totalitate din cauza unui incendiu, după care cu ajutorul enoriașilor Vasile Nicodim, Aron Tănăsoiu, Dumitru Dumitrașcu, precum și al altor parohieni, a fost reconstruită și a fost pictată atât la interior cât și la exterior de către pictorul Nicolae Vâlcu. Scările, tinda și interiorul sunt acoperite cu granit.

Filii arondate:

Petriș

Cătun al comunei Izvorul Aneștilor: 81 contribuabili, 5 concubinaje (în 1887), pendinte de parohia Izvoru Aneștilor. În prezent aparține aceleiași parohii. În 2011 avea 146 de locuitori (68 masculin, 78 feminin; 143 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Adormirea Maicii Domnului; biserica nu este monument istoric.

Petriș este sat al  comunei Livezile, din mai 1968, situat pe valea Blahniţei şi pe dealul cu acelaşi nume, la nord de satul Livezile.

Biserica satului a fost construită pe la 1817 de Ioan Armașu și soția lui, soră cu Mihail și Nae Izvoranu, lăcaș care, din cauza mișcărilor terenului, în 1887 era găsit într-o stare de ruină avansată (crăpături în ziduri și bolți ce amenințau să cadă), fapt pentru care în 1891 Episcopia a dispus să se închidă, iar serviciile religioase să fie oficiate de biserica parohială din Izvoru Aneștilor.

În anul 2004, cu sprijinul enoriașilor, în sat s-a construit o capelă, sfințită de către preotul protoiereu Ștefan Cameniță, însoțit de un sobor de preoți și credincioși.

Valea Hoțului /azi Ștefan Odobleja

Cătună a comunei Izvoru Aneștilor: 114 contribuabili, 3 concubinaje (în 1887); filie a parohiei Izvoru Aneștilor (1893), iar în 1941 a parohiei Cârjei. În prezent este filie a parohiei Izvoru Aneștilor. În 2011, satul avea 172 locuitori (83 masculin, 89 feminin; 163 români, 162 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Nașterea Maicii Domnului; biserica nu este monument istoric.

Satul Valea Izvorului (fost Valea Hoțului, azi Ștefan Odobleja), numit până în decembrie 1964 Hoţu/ Valea Hoţului, apoi Valea Izvorului, aparține comunei Livezile, din mai 1968. Este situat în partea de nord a comunei, la izvoarele Blahniţei.

Biserica satului a fost construită “pe la 1844ˮ. A fost o biserică de lemn, făcută de un anume Untăreanu (pe numele adevărat Ion Petculescu) din Cerneți, meșter a trei biserici: cea din Valea Hoțului, cea din Gârnița și cea din Hinova. Se pare că foarte curând el a și murit, deoarece soția sa, Ilinca Petculescu din Cerneți, a donat cărțile bisericești pe care le avea. În noiembrie 1891, Episcopia Râmnicului Noul Severin a dat binecuvântarea pentru redeschiderea bisericii, ceea ce înseamnă că anterior serviciul religios fusese suspendat din cauza stării de ruină în care ea ajunsese.

Mai mult ca sigur, această situație a determinat hotărârea de a se construi un nou sfânt lăcaș, acțiune începută în anul 1907, în aceeași curte cu biserica veche, sub păstorirea preotului Nicolae Dincă. Cele necesare au fost puse la dispoziție, în mare, de către enoriașii din comună, precum și de cei din alte parohii. Materialul lemnos dar și o mare parte din var au provenit din rămasurile lui Costache Cârjeu, după moartea acestuia, la data începerii construcției Valea Hoțului aparținând parohiei Cârjei.

Construcția bisericii s-a întins pe câteva decenii. În 1949, Ministerul Cultelor a acordat un ajutor bănesc pentru pictură, care a fost executată în tempera de către pictorii Gh. Lișteveanu și Iancu Constantinescu din Craiova. Biserica este pictată doar în tindă. La 29 octombrie 1950 biserica a fost sfințită de către Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei. Între timp, pictura s-a deteriorat și în tindă și la interior. După război, biserica a fost reparată la exterior, la acoperiș (unde s-a pus tablă nouă) și i s-a împrejmuit curtea cu gard de fier. Dat fiind că terenul este nesigur, inclusiv sub sfântul lăcaș, în viitor se impune consolidarea acestuia, după care să se efectueze celelalte lucrări cerute de împrejurări.