Parohie formată din satele Cireșu, Bunoaica, Negrușa și Jupânești, (în 1887 și 1941). În 1941, Cireșu avea 198 familii și 678 de suflete. În prezent, parohia este formată din satele Cireșu, Jupânești, Negrușa și Bunoaica și  este arondată Protoieriei Drobeta-Turnu Severin din Eparhia Severinului și Strehaiei. În trecut s-a aflat sub ascultarea Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). La recensământul din 2011, satul avea 211 locuitori (99 masculin, 112 feminin; 208 români creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril; biserica nu întrunește condițiile spre a fi calificată monument istoric.

Preot paroh Petrică Pătășanu hirotonit la 18 august 2012 Tel.:0760/661.320;

Comuna Cireșu este situată în partea nord-vestică a judeţului şi în cea central-sud-vestică a Podişului Mehedinţi. Satul cu același nume şi reşedinţă a ei este situat în partea stângă a râului Bahna, la circa 4 km nord de satul Bunoaica.

Prima biserică atestată documentar a satului Cireșu a fost ridicată/sfințită la 14 septembrie 1816 de Barbu Răgobete și Iovan brat (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Catagrafia Episcopiei Râmnicului din 1845 consemnează ca dată de construcție a bisericii 29 octombrie 1823, când era preot Lazăr sin Dăcescu Ciuciulete.

Această biserică a fost de lemn, pe proprietate megieșească. Vieața Bisericească în Oltenia, lucrare apărută în 1941, menționează ca an de construcție a bisericii de lemn, anul 1859, dar acum, sau poate în 1862, a avut loc mai degrabă o reparare a acesteia, pentru care, în 1897, s-a cerut arhierească binecuvântare să se facă alte reparații (acoperiș cu scândură de gorun, pardoseală și repararea tencuielii în locurile în care s-ar fi găsit deteriorată).

Această biserică a rămas funcțională încă o jumătate de veac. “. În 1941 se găsea într-o stare rea și era neasigurată. În paralel, în 1933 (pisania menționează anul 1939) au început lucrările la un nou lăcaș de cult, care în 1941 era aproape gata.

A fost finalizat în anul 1956 și sfințit la 4 noiembrie de Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, pictor fiind D. Velici din Băsești. Despre momentul construcției bisericii din sat, cu câțiva ani în urmă depunea mărturie locuitoarea Iustina Bobîrsc în etate de 87 de ani: ˮLa Cireșu a fost o bisericuță cum erau casele de la munte. Era acoperită cu șindrilă groasă de două degete. Am prins-o și eu când eram la școala primară din sat. Țin minte că avea și o prispă micuță. Tata, fiind preot, hotărâse cu oamenii să ridice o biserică nouă. Știu că s-a dus cu oamenii și-mi spunea că nimeni nu îndrăznea să dărâme biserica veche. La noi se zice că cel care începe dărâmatul unei biserici moare. La fel se întâmplă și cu cel care sapă primul pentru temelia bisericii. Atunci a venit un om care vorbea cam repezit și acesta i-o înfruntat pe oameni: - Ce, mă, vi-i frică de moarte? Lasʼ că încep eu, să mor eu primuʼ. Și n-a murit, cred că o trăit și după sfințirea noii biserici. Nu mai puteau să țină biserica veche că era pericolul să se dărâme. Și pentru tata o căzut greul că în timpul lui s-o făcut și biserica din Cireșu și cea din Jupânești. Tot atunci s-o făcut și casa parohială la biserica Bunoaica. Dar tata mergea cu oamenii și oamenii săreau la nevoie. Maistorii zidari au fost din Mehadia din familia Nestor Dop. Oamenii or făcut piatra de pe Cornet și au adus lemnele din pădure. A fost muncă nu glumă. Și la Jupânești, la fel țin minte, că tata lucra la clopotniță și urca bolovanii de piatră pe schelă. La biserica din Cireșu n-o apucat să fie la sfințire că a fost mutat cu serviciul tocmai la Cioroiași, lângă Băilești“.

Biserica cea nouă este o biserică compartimentată în părțile canonice cunoscute în ortodoxie, cu pridvor deschis doar în față, lat de 2,00 m și cu ziduri puternice din piatră, susținut pe coloane masive, rotunde.

Coloanele exterioare au suprafața dintre ele închisă cu zid, pentru a nu mai bate ploaia în pridvor, formând trei arcade legate cu bare de fier pentru a spori rezistența clădirii. Deasupra pridvorului se află turla, sprijinindu-se pe două coloane masive în formă de cilindru, iar deasupra arcadei de la mijloc, unde se află intrarea străjuită de o mică portiță de lemn, este scobită în interior, tot pentru prevenirea intemperiilor, icoana hramului.

Pronaosul are de o parte și de alta scaune pentru credincioși, șase pe partea cu scara și 11 pe cealaltă, iar în partea de sus două ferestre cu ochiuri de geam în formă semicirculară. Deasupra scaunelor, până la nivelul ferestrelor, este un brâu floral, după care sunt zugrăviți sfinții: Sf. Parascheva, Sf. Pelaghia și Sfintele Ecaterina și Varvara. De cealaltă parte a pronaosului sunt reprezentați Sf. Antonie cel Mare și Nicodim cel Sfințit ținând în mână macheta Tismanei, Cuvioasa Elisabeta și Mucenițele Teodora și Filofteia. Mai sus, este un alt brâu floral pe care, în medalioane, sunt Sfintele Melania și Marina.

Pe bolta pronaosului este zugrăvită Sf. Treime mărginită de două scene biblice: Nașterea și Adormirea Maicii Domnului. Cafasul prezintă la partea de jos un brâu cu motive florale colorate, iar pe balustrada lui sunt prinse ușile împărătești de la biserica veche și patru icoane și un tablou înfățișând Cina cea de taină. Pe catapeteasmă sunt fixate patru icoane (două vechi și două mai noi) înfățișând chipul Mântuitorului și al Maicii Domnului.

Naosul pare mai mc în comparație cu pronaosul, având în lateral câte trei ferestre înguste, iar în spațiul dintre ele sunt zugrăviți Sfinții Eustatie, Serghie, Gheorghe, Ioan cel Nou și Dreptul Judecător (în dreapta) și Sf. Mucenici Mercurie și Pantelimon, Teodor, Dimitrie și Sf. Împărați Constantin și Elena (în stânga). În naos se află două strane, două iconostase, două sfeșnice mari (unul având candelă și icoana Maicii Domnului), un candelabru mare de alamă, iar în partea din față sunt steagurile (două noi și unul mai vechi). De asemenea, într-un suport de lemn cu cruce și candelă este fixat un tablou în care sunt înrămate numele Eroilor.

Tabloul este cusut pe pânză topită și are un chenar cu motive populare pe margine, la mijloc este icoana Maicii Domnului, iar în partea de jos următorul text: “Acest pomelnic s-a făcut în amintirea Eroilor din comuna Cireșu de către Maria I. Hoater și donat bisericii în anul 1960ˮ.

De jur-împrejurul naosului sunt 24 de scaune (câte 12 de fiecare parte0, iar pe boltă este Pantocratorul, înconjurat de cei patru Evangheliști, Catapeteasma este din lemn, remarcându-se prin simplitate și sobrietate. Icoanele împărătești sunt cele canonice: Iisus, Maica Domnului, Sf. Nicolae și Sf. Voievozi. În altar sunt zugrăviți alți sfinți canonici (Grigore, Vasile, Ioan Gură de Aur, Ștefan și Lauretie). Deasupra, pe boltă, tronează Maica Domnului înconjurată de îngeri, iar pe catapeteasmă este scena biblică Jertfa lui Avraam.

Filii arondate:

Bunoaica

Parohie, formată exclusiv din satul Bunoaica: 185 familii, 596 persoane (în 1941). În prezent, aparține parohiei Cireșu. În 2011, satul număra 158 locuitori (78 masculin, 80 feminin; 152 români, 4 romi, restul cu informație nedisponibilă; 155 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

 Hram Sf. Voievozi; biserica nu întrunește condițiile spre a fi calificată monument istoric.

Bunoaica este sat al comunei Cireşu, din mai 1968, aşezat în sud-estul acesteia, pe dealul Bunoaica, în sud-vestul Podişului Mehedinţi.

Biserica satului Bunoaica s-a construit din cărămidă în perioada 1907-1920, ctitori parohienii satului, prin stăruința preotului paroh Constantin Pârvulescu. Alături de parohieni din sat, la  clădirea sfântului lăcaș au contribuit și credincioși din satele vecine. Este o biserică în formă de cruce, în lungime de 17,00 m și lată de 8,00 m, iar în dreptul altarului și naosului de 12,00 m.

Are ziduri groase de până la 1,00 m și acoperiș de tablă. A fost sfințită la 18 septembrie 1921 de către P.S. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului Noul Severin.  În anul 1941 se afla într-o stare bună. Prin stăruința preotului Simion Desrobitu și cu sprijinul parohienilor, în anul 2004 a fost restaurată la pictură prin lucrarea în ulei a pictorului Constantin Zlotea. Astfel a fost posibil ca la data de 8 noiembrie 2004 biserica să fie resfințită de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Jupânești

Biserică filie a parohiei Cireșu de la sfârșitul secolului al XIX-lea; în 1941 avea 86 familii și 305 suflete. În prezent, aparține aceleiași parohii. În 2011, satul avea 64 de locuitori (32 masculin, 32 feminin; 63 români creștini ortodocși).

 Hram Cuvioasa Parascheva; biserica nu întrunește condițiile spre a fi considerată monument istoric.

Satul Jupânești arondat comunei Cireşu, din 1864, este aşezat în vest-sud-vestul Podişului Mehedinţi şi în partea nord-estică a rezervaţiei naturale Peştera Topolniţei, într-o zonă de cornete acoperite cu liliac sălbatic sau golaşe.

Biserica atestată documentar în mahalaoa Șipănești (= Jupânești) la 29 august 1824 i-a avut drept ctitori pe logofăt Ioan Bâlteanu și Iovan Bădescu. A fost construită din lemn, pe proprietate megieșească și a avut hramul Sf. Ioan (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Catagrafia Episcopiei Râmnicului din 1845 o datează la 14 iulie 1842 cu hramul Sf. Ioan. Tencuită la interior și la exterior, fără nici o pictură sau inscripție, potrivit unei descrieri din 1933 a lui Al. Bărcăcilă, foarte probabil, la 1880 biserica a suferit o reparație radicală, echivalentă cu o reconstrucție. În 1895, a fost închisă din cauza neîngrijirii cimitirului (rămas neîmprejmuit) și a neprocurării cărților necesare cultului. În 1896, Protoieria era înștiințată că defecțiunile fuseseră remediate și se cerea redeschiderea bisericii.

Episcopia a aprobat, cu condiția să se procure mineele și veșmintele trebuitoare, conform angajamentului luat de preot și locuitori. În 1933, a fost propusă spre demolare de către Episcopia Râmnicului Noul Severin. În sensul unei decizii definitive, N. Iorga l-a trimis pe Al Bărcăcilă pentru cercetare la fața locului, raportul acestuia confirmând propunerea de demolare pe motiv că biserica era lipsită de valoare arhitecturală sau etnografică, adăugând ca materialele rezultate să fie utilizate la noua construcție, în piatră, aflată în lucru prin contribuția sătenilor. Într-adevăr, biserica a fost demolată iar în locul ei s-a construit alta, care s-a sfințit la 18 octombrie 1964 de către Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei, după ce fusese pictată în anii 1961-1962 de către pictorul Mihail Bălășescu din Craiova.

Biserica este una monumentală raportată la dimensiunile și populația actuală a satului. Are un pridvor sprijinit pe patru coloane ce se îmbină formând trei arcade legate între ele cu bare de metal pentru a conferi rezistență edificiului. Remarcabile sunt, ușile împărătești, care impun prin finețea lucrăturii, adevărată operă sculpturală ce valorifică motivul florii soarelui și al viței de vie. În altar, pe două liste, sunt notați ctitorii și sunt reprezentați sfinți canonici (Nicolae, Vasile, Grigore și Ion), precum și Sf. Atanasie și Chiril de la Cernica, alături de familiile donatoare: Udriște, Rogobete, Cărbunaru, Grama, Popescu. 

Negrușa

Cătun pendinte de parohia Cireșu de la sfârșitul secolului al XIX-lea. La fel în 1941, când satul avea 126 familii cu 472 suflete. În prezent, aparține aceleiași parohii. În 2011, avea 139 locuitori (70 masculin, 69 feminin; 138 români, 137 creștini ortodocși).

 Hram Sf. Leontie; este biserică nouă, neîntrunind condițiile pentru a fi monument istoric.

Negrușa este sat al comunei Cireşu, situat în partea dreaptă a râului Bahna, în sudul comunei, înspre com. Iloviţa, la poalele Munţilor Mehedinţi şi în valea pârâului Vodiţa.

În anul 1941, satul nu avea biserică, în schimb avea două cimitire. Piatra de temelie a bisericii satului s-a pus în anul 2006, preot paroh fiind Nicolae Gigină. Sfântul lăcaș, ca și clopotnița, au fost construite din cărămidă, apoi a fost tencuită la exterior, fiind așezată pe soclu placat cu piatră de ardezie. Catapeteasma este din lemn sculptat de cireș, iar ferestrele din lemn stratificat.

Între timp, biserica a fost finalizată și la interior, fiind pregătită pentru pictura în frescă. La ridicarea bisericii, o parte din fonduri au provenit din donații de la persoane din parohie (printre care Ioța Rogobete cu soția sa, Rodica, preoteasa părintelui Mărăscu, familia Constantin și Ioana Rusu, Petre Trăilescu, Dumitru Petolea, Stelică Trăilescu, Gheorghe Untaru cu soția, Petre Partenie cu soția, Maria, Atinogen Untaru, Maria Popescu, Elena Burcu, toți aceștia ajutând cu materiale de construcție, la care s-au alăturat secretarul Primăriei Cireșu, domiciliat în Negrușa, Petre Rogobete, apoi Tatiana Stăiculescu, care a donat Sfintele Vase, Gheorghița Untaru, care a donat policandrul și Ion Toloș, care și-a vândut boii și a donat banii pentru biserică), iar o altă parte a fondurilor a venit de la Departamentul Cultelor. Lucrările în ansamblu s-au încheiat în anul 2012, sub purtarea de grijă a preotului Nicolae Gigină, biserica sfințindu-se la 18 august, când a fost hirotonit și preotul paroh Petrică Pătășanu, cel care, pe lângă alte lucrări inițiate la bisericile din Cireșu și Jupânești, a împrejmuit-o și pe cea din Negrușa.