Parohie formată din satul Șovarna de Jos: 196 parohieni, 6 concubinaje (în 1887); în 1941, în aceeași alcătuire: 213 familii cu 890 de suflete. În prezent, parohia este formată din satele Șovarna, Ohaba și Păpești (integrat astăzi satului Ohaba) și se subordonează Protoieriei Baia de Aramă din Episcopia Severinului și Strehaiei. În trecut, a fost sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În anul 2011, satul Șovarna număra 785 locuitori ( 398 masculin, 387 feminin; 769 români, restul cu informație nedisponibilă; 763 creștini ortodocși, 6 penticostali, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Nicolae; cod MH-II-m-B-10418.

Preot paroh Adrian-Sorin Dobrescu hirotonit în anul 2004, studii teologice superioare, gradul preoțesc II. Tel.:0747 160 451

Șovarna este comună situată în nordul judeţului. Satul omonim și reşedinţa comunei se află între satele Studina şi Ohaba, într-o zonă deluroasă. Altitudine medie: 270 m. Atestat documentar în: 1511 (menţionați Radul din Şivarna şi Tepşa din Runcu, jurători).

Biserica din Șovarna de Jos este atestată documentar la 6 decembrie 1730, ctitori Barbu Gîrboviceanu, Gheorghe Ghebaor și Radu Prundeanu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Reconstruită în 1891.

La început biserica a fost de lemn, pe proprietate megieșească. Acest sfânt lăcaș a servit cultului timp de mai bine de un veac și jumătate, după care în 1891 s-a început construcția unei noi biserici, din zid și cărămidă, în formă de cruce, acoperită cu tablă și cu podea de scândură. Arhitect constructor: Adolf Bachmann din Turnu Severin. Lucrările s-au finalizat în 1897, an în care s-a hotărât și executarea picturii, sens în care s-a constituit un comitet pentru strângerea ofrandelor din partea locuitorilor și s-a încheiat contract cu pictorul Ioan Georgescu. Pictura s-a executat în stil realist până în luna noiembrie, când s-a cerut și s-a obținut canonica învoire a Sf. Episcopii pentru redeschiderea bisericii. Resfințirea a avut loc în ianuarie 1898. Cei care au susținut cheltuielile de construcție au fost Ion Lepădat Constantinescu, Ilie Avram și Prundeanu. Biserica este o construcție impunătoare, surprinzătoare oarecum prin arhitectura suplă și îndrăzneață etalată de un lăcaș de închinăciune dintr-un sat modest din zona colinară a județului, însușiri datorate, probabil, celui care a construit-o. Are o singură turlă, care îndeplinește și rol de clopotniță. Clopotul prezent aici este relativ nou, dintr-o inscripție ștearsă de pe el deducându-se că a fost cumpărat în 1919, cel vechi fiind confiscat de nemți în timpul războiului. Catapeteasma este din zid de cărămidă, cu trei rânduri de icoane, iar la mijloc cu scena biblică Cina cea de taină. De o valoare evidentă sunt icoanele cele mari cu Sf. Nicolae, Mântuitorul, Maica Domnului și Sf. Ioan. Același A. Bachmann pare să fie efectuat și reparații la biserică, după anul 1909, tot pe bază de contract, într-un moment în care biserica dispunea doar de suma de 846,45 lei din cei 1205,37 lei de care avea nevoie. Diferența se sconta a fi acoperită de enoriași. În anul 1940, sfântul lăcaș a fost afectat de cutremurul din noiembrie, ceea ce a impus din nou repararea lui.

Preoți: Răducan Costandinescu (1850, 1851), Barbu Alexescu (1851), Nicolae Stroescu (1868 și ulterior), I. Stroescu (1887-1900), I. Roată, V. Drăgănescu (1901-1922), Ioan Pegulescu (1921-1935), I. Moșteoru (hirotonit în 1932, venit în parohie în 1935, în funcție până în 1956), Gheorghe Iorga (1965-1978), Constantin Duralia (1989-1995), Constantin Bîrdeanu (1995-2001), Constantin Ursoniu (2001-2010), Adrian Sorin Dobrescu (din 2010 până în prezent); epitropi: Gr. Prundeanu, C. St. Pletea (1895), Filip Prundeanu (1897); cântăreți: D-tru Buzanu (1895), Mihai Dobrescu (1897), Gh. Giurea, Ștefan Giurea, N. Cerbulescu, D. I. Stroescu (1941), V.I. Totir, C. Constantinescu, C. Prundeanu, Laurențiu Sevici.

Filii arondate:

Ohaba

Cătun al parohiei Vidimirești: 113 parohieni, 2 concubinaje (în 1887); în 1941 era parohie formată din satele Ohaba: 134 familii, 605 suflete; Răpești: 32 familii, 128 de suflete; Peșteana: 37 familii, 148 de suflete. Total: 203 familii, 881 de suflete. În prezent, aparține parohiei Șovarna. În 2011 avea 340 locuitori (159 masculin, 181 feminin; 336 români, creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

 Hram Sf. Voievozi; biserica nu este monument istoric.

Ohaba este sat al comunei Şovarna, din 1951, situat pe valea pârâului cu acelaşi nume, la est de satul de reşedinţă Şovarna. Altitudine medie: 230 m. Atestat documentar în: 1561-1568 (Drăghici din Ohaba, boier “de la Sfânta Mănăstire Tismanaˮ).

Biserica satului atestată documentar a fost ridicată/sfințită la 8 noiembrie 1777 în mahalaua Ohaba dă Vidimirești, ctitori Ion Alecsăscu, Nicola Alecsăscu și Pau Sămenescu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840), după altă versiune în anul 1815, când a putut avea loc de fapt o reparație. Construită a doua oară în 1900.

Prima biserică a fost de lemn, pe proprietate megieșească. În 1895 era închisă din cauza stării de ruină în care se afla și se propunea repararea ei în felul următor: refacerea acoperișului cu blane de gorun, ridicarea bisericii pe un zid de piatră și tencuirea și zugrăvirea ei, nefiind necesară mărirea bisericii după plan (până la o lungime de 14 m și lățime de 7 m), numărul enoriașilor și starea lor materială neimpunând o astfel de mărire. În 1897, planurile epitropiei s-au schimbat, dorindu-se construirea unei noi biserici, fapt pentru care s-a solicitat un plan după care să se lucreze. În 1898, enoriașii procuraseră cele necesare (piatră, cărămidă, var), iar epitropia se adresa Protoieriei pentru procurarea planului după care să fie zidită noua biserică. Aceasta a fost zidită în anul 1900 (sau mai probabil în anii 1898-1901, potrivit pisaniei) și în 1941 era într-o stare bună, deși în 1938, se aprecia că biserica nu prezenta ˮnici un interes arhitectural sau istoric“ și, fiind “în imposibilitate de a se restauraˮ, era propusă pentru demolare. Biserica a fost ridicată din zid și cărămidă, în formă de cruce, cu turlă, acoperită cu tablă și cu podea de scândură. Catapeteasma este de zid, cu două rânduri de icoane zugrăite deasupra cărora se află maica Domnului înconjurată de 12 medalioane cu sfinți. Arhitect constructor: Adolf Bachmann, ca și la Șovarna de Jos, iar meșter zidar un anume Nemeș de prin părțile Banatului. Realizată în stil realist, pictura a fost făcută de către Ioan Georgescu (în altă versiune pictorul a fost Tache Ionescu) și rezistă și astăzi. În 1902, după acoperirea cu tablă, a fost și sfințită. Calitatea de ctitori le-a revenit tuturor locuitorilor satului, chemați la fapta zidirii de către preoții V. Drăgănescu și C. Popa Trăilă. Biserica a fost renovată în anul 2002.

Preoți: Trăilă Alăcsescu (1851), D-tru Chițimia (1888-1895 și ulterior), Gh. D. Iorga (hirotonit în 1931 ca ajutător și avansat în același an ca paroh, în funcție până în 1950, apoi din nou în 1956-1965), Dumitru Șerbănescu (1964); epitropi: D. Roată, G. Alecsescu (1898); cântăreți: I. Popescu, G.M. Semenescu (1895), V. I. Totir, C. C. Constantinescu (1941).

Păpești

Cătun al parohiei Vidimirești: 22 parohieni, 2 concubinaje (1887). În prezent, aparține parohiei Șovarna.

Hram Intrarea Maicii Domnului în Biserică; cod MH-II-m-B-10372.

Păpești este sat întemeiat în primele decenii ale secolului al XIX-lea pe valea pârâului Iupca, pe moşia căpitănesei Bălaşa Păpeasca şi casei lui Vasile Grecu. În 1819, catagrafiat cu 13 familii pe moşia lui Gh. Păpescu şi boiernaşilor localnici. În 1832, unit fiscal cu satul Iupca. Din 1864 până în 1912 a fost arondat comunei Vidimireşti, în 1912-1925 comunei Iupca, apoi comunei Ohaba până în 1938. Din acest an până în 1945 a aparţinut comunei Şovarna, apoi până în 1951 ca mahala a reînfiinţatei comune Ohaba. Din 1951 aparţine comunei Şovarna.

Biserica așezării a fost ridicată din lemn în mahalaua Păpeștii dă Iupca, pe proprietatea lui Cosdi sin Vasile Grecu, cu hramul Sfânta Intrare în Biserică, de paharnicul Mihai, la 21 noiembrie 1720,  prenoită “dă dumnealor Anghel Iupceanu, Cosdi sin Vasile Grecu și Stanca Păpeascaˮ, la 28 octombrie 1831. Este o construcție scundă, cu pridvor deschis, sprijinit pe coloane de lemn, în formă de corabie, cu turlă și tencuită cu mortar. Peste șiță, a fost acoperită cu tablă, iar podeaua este din scândură. A fost pictată de către Constantin și Matei Zugravu. Radu Crețeanu e de părere că pictor a fost Simeon zugrav ot Baia de Aramă, care s-a iscălit pe o icoană a Mântuitorului, punând și data: 1836. După reparația din 1831, a fost a doua oară reparată și restaurată în anul 1889, după cum rezultă din pisanie.

Preoți: ˮnu e popă“ (se menționa în 1851 într-o evidență a Protoieriei), Vasile Drăgănescu (de la Șovarna de Jos, 1887 și ulterior).