Protopopiatul Baia de Aramă

27. Șișești - Pogorârea Duhului Sfânt

biserica sisesti

 

Parohie formată din Șișeștii de Jos, cu cătunele Noapteșa și Cărămidari: 207 contribuabili, 6 concubinaje (în 1887) și Șișeștii de Sus: 181 parohieni, 6 concubinaje (în 1887); după 1894, parohia a rămas formată numai din Șișeștii de Jos și de Sus. În această alcătuire funcționa și în 1941, când cele două sate aveau: Șișeștii de Jos: 272 de familii cu 1093 de suflete; Șișeștii de Sus: 121 de familii cu 540 de suflete. Total: 393 de familii cu 1633 de suflete. Astăzi parohia este formată din comuna Șișești, care înglobează cele două sate, Șișeștii de Jos și de Sus, aflându-se în jurisdicția Episcopiei Severinului și Strehaiei, prin Protoieria Baia de Aramă. În trecut a fost sub ascultarea canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). La recensământul din 2011, localitatea avea 854 locuitori (430 masculin, 424 feminin; 831 români, restul cu informație nedisponibilă; 818 creștini ortodocși, 11 baptiști, restul cu informație nedisponibilă).

 


Biserica parohială din Șișeștii de Jos: hram Sf. Grigore Decapolitul; cod MH-II-m-B-10413; biserica filială din Șișeștii de Sus: hram Sf. Nicolae(nu este monument istoric).


 

pr ion claudiu aldescu  

Preot paroh Ion-Claudiu Aldescu

  • hirotonit la data de 18 iunie 2000 pe seama parohiei Șișești,
  • studii superioare,
  • gradul de preoție I.

Tel.:0745 900 079

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 


 

Comuna Șișești este situată în partea nord-estică a judeţului, într-un relief deluros. Satul de centru și reşedinţa comunei omonime este atestat documentar în: 1632 (Leon Vodă vv. întăreşte lui Stoica postelnic, fiul lui Balaci din Urdari, jumătate din satul Şişeşti cumpărată de postelnic de la Dumitraşco postelnic din Spineni).

Biserica parohială din Șușeștii de Jos, cu hramul Magorie și Mucenicul Teodor, este atestată la 29 martie 1805, ctitor paharniceasa Stanca Bengeasca (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). Anterior acestei biserici, ar fi fost o ctitorie din secolul al XVII-lea, situată lângă curtea boierilor Bengești, loc rămas în memoria locuitorilor sub numele ˮStâlpii bisericii“. Biserica ar fi fost făcută din lemn și nuiele, fără turlă, mică și neîncăpătoare, care nu a durat prea demult, fiind dărâmată și înlocuită cu alta, numai din lemn, tot la “Stâlpii bisericiiˮ, dar mai spre nord cu circa 50 de metri de locul unde fusese lăcașul precedent. Foarte probabil, aceasta a fost biserica din anul 1805, construită pe proprietatea ctitorei, paharniceasa Stanca Bengeasca. După scoaterea satului la linie, în urma aplicării Regulamentului Organic, s-a construit un nou lăcaș de cult, în anul 1835, pe un loc dăruit de familia Gujbă, tot în apropierea curții boierilor Bengești. De această dată, a fost o biserică de zid, construită din cărămidă arsă, cu turlă impunătoare deasupra intrării.

Ctitoriță a fost tot Stanca Bengescu împreună cu copiii săi, în 1835 paharnicul Gheorghe Bengescu fiind răposat, după cum rezulta din pisania bisericii. În 1891, biserica se degradase și preotul C. Ionescu cerea binecuvântarea pentru reparații, la care se impuneau un nou acoperiș, refacerea din scânduri a pardoselii, lărgirea ferestrelor și un zid de piatră în pământ pentru sprijinirea temeliei. În noiembrie același an reparațiile erau terminate, biserica funcționând până în 1909. Între timp, a fost lansată intenția de a se reconstrui o nouă biserică, din lemn, cu care Episcopia n-a fost de acord în mai multe rânduri, în 1896 comunicând că nu accepta să se ridice o biserică de lemn, fiindcă era vorba despre o biserică parohială. Urmare a unor calcule eronate, totuși, biserica a fost supusă demolării, unele materiale recuperate urmând a fi folosite la ridicarea noii biserici.

Lucrările la aceasta au început în anul 1909 și au durat o perioadă îndelungată, până în anul 1935. Construcția, făcută din cărămidă, a fost făcută la inițiativa unui comitet local, în frunte cu preotul paroh Constantin Ionescu și membrii Ion Trandafirescu (învățător), Ghiță Rovența (proprietar) – epitropi, Ion Nițulescu (cântăreț), Constantin Partenie și Vasile Tudor, membri. Lucrarea până la pictură a fost încredințată maistorului Achim Marcovici din Baia de Aramă contra sumei de 10.000 de lei tocmită la 16 aprilie 1909. Până în anul 1910 acesta a făcut doar soclul pentru care a primit 3596 de lei, iar restul până la 6.000 de lei când a terminat soclul, din piatră cioplită, calcar alb, la înălțimea de 1 m, așa cum se vede și azi. Restul lucrării, până la acoperiș pe roșu, a fost continuat de meșterul italian Belinie și fiul său Napoleon, care au terminat-o până în anul 1924 primind suma de 12.500 de lei, rămânând doar tencuielile și zugrăvitul. Până la sfârșitul anului 1914 frații Anton și Ignatz Vanderti din Turnu Severin au pus și acoperișul din tablă galvanizată.

Din cauza unor certuri ivite între membrii comitetului parohial, precum și din cauza războiului, lucrările au fost oprite. S-au reluat mult mai târziu, fiind terminate în vara lui 1935, când pictorul Ștefan Preda din Izvoru Aneștilor a executat pictura în stil neobizantin. Biserica a fost târnosită la 8 decembrie 1935, cu hramul Sf. Grigore Decapolitul, preot fiind Victor Ionescu, epitropi Ghiță Rovența și Ioan Ghionea, iar primar Ion C. Daia. Biserica a fost construită în formă de cruce, cu dimensiuni de 28/8 m, având absidele hexagonale pe un soclu înalt de 1 m. Are pereți drepți, fără ornamentații, dar cu cebucării bine executate și cu un brâu sub acoperiș. Pe frontispiciu sunt trei icoane: icoana hramului, în dreapta icoana Sf. Apostol Iacob, fratele Domnului, iar în stânga icoana Sf. Apostol Toma. Pe pereții laterali, la miază zi, este icoana Sf. Apostol Tadeu, iar în partea opusă icoana Sf. Apostol Simeon, toți în ipostaze frumos stilizate. La intrarea în biserică sunt pictați Sfinții Petru și Pavel, loc în care se găsește și pisania. Intrarea în biserică de face printr-un pridvor deschis, susținut de patru coloane rotunde, cu arcade pe capiteluri frumos ornamentate. Din pridvor se pătrunde în pronaos, traversând o tindă închisă, ai cărei pereți sprijină cele trei turle ale bisericii.

Din tindă se urcă pe o scară în turla cea mare, unde se află clopotul. Tot aici, de pe o platformă de la baza turlei mari, se pătrunde pe o ușă în cafasul ce se găsește deasupra intrării, în partea inferioară a pronaosului. Naosul are o singură boltă, ce se sprijină pe alte două semibolți care fac legătura armonios cu cele două coloane ce despart naosul de altar. În naos, pronaos și altar sunt pictați sfinți și scene înfățișând evenimente religioase precum Nașterea și Învierea Domnului ș.a. Catapeteasma este de lemn, foarte simplă, cu nișe pentru icoane și cu uși diaconești și împărătești, fiind fixată pe cele două coloane ce despart naosul de altar și nefăcând legătura, sus, cu arcada de susținere a bolții. Catapeteasma a fost lucrată de fiul părintelui Constantin Ionescu la Școala de meserii din Brașov, precum și de ing. Benedict Ionescu, pe atunci inginer și director al acestei școli, ulterior conferențiar la catedra de matematică a Politehnicii din București. Mobilierul e simplu, fără ornamentații sculpturale.

Biserica filială din Șușeștii de Sus, cu hramul Nicolae, este atestată la 23 aprilie 1836, ctitori sărdarul Petrescu și popa Ioan Brehui (Catagrafia …martie 1840). Anterior, când locuitorii satului trăiau pe văile și dealurile din dreapta Coșuștei, lângă curtea boierească a Gărdărenilor, adică la gura Văii Războinicului, se aflau un cimitir ˮși o bisericuță de lemn, înainte de anul 1800, pe locul ce se numea Hirigoi și se întindea înspre miazăzi de dealul de astăzi plantat de foștii proprietari Mitescu și ultimul, C. Manole“.

Dintr-un act întocmit de preotul Constantin Ionescu la 3 decembrie 1894, reiese că actualul lăcaș de cult a fost ridicat pe locul altei biserici, mult mai vechi, dăruite pe la 1800 de locuitorii satului Crăguiești. Să fie aceasta biserica din 1836, recenzată de Catagrafia din 1840? Greu de spus. Dincolo de acest fapt, pare să se desprindă ipoteza că ea a fost demolată și, “construindu-se biserica nouă, au fost alese din cea veche lemnele bune și puse în cea nouăˮ, care era neterminată în 1894 când preotul Constantin Ionescu făcea asemenea însemnare. Din documentele Protoieriei Mehedinți rezultă însă că pe la 1891 biserica cea veche de lemn, aflată pe proprietatea sărdarului Ioan  Gărdăreanu și a lui Vicșoreanu, era ruinată, motiv pentru care preotul împreună cu locuitorii au hotărât s-o așeze pe temelie pe temelie de piatră, lucrată cu nisip și var, să o tencuiască pe dinăuntru și pe dinafară, să mărească ferestrele și să o acopere cu tinichea; se cerea binecuvântarea Episcopiei pentru începerea lucrărilor, care a și fost dată. Așadar, e foarte posibil ca vechea biserică de lemn să nu fi fost demolată, ci doar reconstruită/reparată radical. La 23 septembrie 1891, protopopul Șt. Călărășeanu a pus temelia bisericii. În 1897 lucrările de zidărie și tencuială erau aproape terminate, moment în care s-a constituit un comitet pentru strângerea ofrandelor în vederea pictării, la care o contribuție semnificativă promisese și d-na Savastița Gărdărianu, proprietară din comună. Finalizarea integrală a lucrărilor a întârziat până în anul 1906.

În esență, biserica a fost de lemn, doar pridvorul fiind de cărămidă. Avea forma de corabie, cu dimensiunile de 14/6 m și situată la circa 2 km de biserica din Șișeștii de Jos. În afară de Sevastița Gărdăreanu și locuitori, printre ctitori s-a numărat și preotul Grigore Bârneanu, numit de localnici ˮpopa barnes“, care a păstorit la Șișești pe la 1895. La exterior, la intrarea în biserică, sunt reprezentați Sf. Apostoli Petru și Pavel, precum și Mântuitorul Hristos. Catapeteasma despărțitoare dintre Sf. Altar și naos este de lemn, zidită până sus la bolți și pictată direct cu icoanele cerute de canoane. În naos sunt zugrăviți mai mulți sfinți, precum și scenele Nașterii și Învierii Domnului. Între pronaos și naos este un zid deschis la mijloc. Alături de sfinți, în pronaos este zugrăvită Sf. Treime. În Altar este pictată Maica Domnului și Sf. Trei Ierarhi. Pictura a fost executată în stil neobizantin de către Friedrich Vaidingher, însă este prea săracă în raport cu generozitatea spațiului oferit de interiorul bisericii. Un raport din 1941, aprecia că aceasta se găsea într-o stare bună în acel moment.

Preoți: Biserica Sf. Grigore Decapolitul: Gheorghe Paris (fiul lui Iordache Paris, 1822-1848?), Ion Ionescu (?), Gheorghe sin Matei/Gheorghe I. Ionescu (hirotonit pe la 1840, m. în 1893), Dimitrie/Dumitru Stan Marin (1864, m. 1880), Constantin Ionescu, primul absolvent de seminar la Rm. Vâlcea, tatăl fraților Gh. Ionescu-Șișești și Nicolae Ionescu-Șișești (1887-1895 paroh, 1905), Victor Ionescu (licențiat în Teologie și hirotonit în 1920, venit în parohie în 1922, în funcție în 1953, m. în 1979, alt frate al lui Gh. Ionescu-Șișești), Marian Stamate (1911-1983), Dumitru Gherghescu sr. (1977-1999), Dumitru Gherghescu jr. (1999-2000), Ion Claudiu Aldescu (din 2000 până în prezent); epitropi: Ion preot Gheorghe, Dumitru Popescu (1862), Gh. Rovența, I. Gionea (1935); cântăreți: Ion Bârnescu, G.A. Marin (1895); Nica Gagea (1926-1936), Ion Nițulescu (1935), D. Istodor, Iosif Gujbă (1941), Iancu Marin, Constantin Păuna, Dumitru Ceaucă, Constantin Bilavu, Cristian Bivolaru, Ion Irimic, Claudia Aldescu.

 

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl youtube