22. Ponoarele - Sf. Mare Mc. Pantelimon

biserica ponoarele

Parohie alcătuită din satele Ponoarele, Băluța, Râieni, Răiculești, Gărdăneasa, Brânzeni și Ludu: 312 familii cu 1248 de suflete (1941). Din 1948, aceeași componență, cu precizarea că, din 1964, satul Râieni își va schimba numele în Delureni. În prezent este în subordinea Protoieriei Baia de Aramă din Epahia Severinului și Strehaiei. În trecut s-a aflat aria canonică a Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1939-1944 și 1949-2004). În 2011, satul avea 333 locuitori (169 masculin, 165 feminin; 317 români, 5 romi, restul cu informație nedisponibilă; 315 creștini ortodocși, 5 adventiști, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Nicolae; cod MH-II-m-B-10379.

Preot paroh Victor Martinescu

Tel.:0754 453 473

Ponoarele este comună din nordul județului. Satul omonim se află situat la 5 km vest de oraşul Baia de Aramă. Altitudine medie: 350 m. Documentele îl atestă începând cu anul 1620 (porunca lui Gavriil Movilă vv. către Pârvul, fiul lui Costea din Ponorăle, pentru ocine în Corcova și Lipăhna), aşezarea fiind însă mult mai veche. Stăpânirea fiind obştea moştenească, satul şi locuitorii au făcut rar obiectul unor documente scrise. În 1727 a fost catagrafiat ca sat de ungureni împreună cu Dealul Mare şi Valea Cuşniţei cu 205 lude de ciocănaşi, adică grupuri de familii ce aparţineau domeniului minier Baia de Aramă, precum şi cu 37 de proprietăţi, 9 vii şi 2 mori. În 1819 a fost catagrafiat ca sat pe moşie megieşească, având 42 de familii plătitoare de bir, iar în 1864 cu 89 de familii. Populația: 333 locuitori în 2011.

După tradiție, biserica din Ponoarele a fost făcută de Sf. Nicodim de la Tismana, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Despre ruine ale unei biserici de lemn, veche de 600 de ani, a scris, în 1894, N.D. Spineanu.

Potrivit Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din județul Mehedinți la 30 martie 1840, prima biserică din Ponoare, cu hramul Sf. Nicolae, este atestată la 6 de(kem)vrie 7204 (= 1695), fiind ridicată pe proprietate megieșească de către Pârvu Buce, Radu Răduică, Ilaș Curuicu și Miloș Crăciunescu. Alte informații o datează la 1673 sau 1676 cu același hram, Sf. Nicolae, ca la 1695. Ctitor G. Piciulescu, proprietar din Baia de Aramă. O inscripție cu litere chirilice, de pe un stâlp din dreapta ușii, precum și o icoană cu Sf. Ioan Botezătorul ar plasa construcția bisericii la anul 1762.

În anul 1892, biserica era descrisă ca fiind de lemn, cu tâmpla zugrăvită din vechime, restul spoită cu var. A fost plasată pe locul vechii biserici de lemn, “chiar acolo sub Steiul Ponorii, unde se spune că a fost altădată vatra satuluiˮ, fiind construită la o dată ce nu poate fi precizată. Locul unde a fost amplasată a făcut să mai fie numită și “bisericuța de sub steiˮ, iar după ctitorul tradițional, ˮbisericuța lui Nicodim“. Avea o lungime de 7 m și lățimea de 5 m. și era în formă de corabie, din lemn de stejar. Se știe că a fost reparată mai întâi în 1887. În 1891 s-a cerut iarăși canonică învoire, de astă dată pentru repararea acoperișului, la care se angajau să contribuie și locuitorii din Băluța, Episcopia dând aviz pozitiv, în iulie 1892, după terminarea lucrărilor (acoperiș refăcut cu șiță, spălat cu var la interior și exterior, boltă din scândură refăcută și revopsită, ferestre mărite), s-a cerut dezlegare de sfințire, dar Episcopia a răspuns că biserica urma să fie redeschisă numai după zugrăvire. În 1970 i s-a pus acoperiș de tablă peste cel existent, din șiță.

Cu timpul devenind neîncăpătoare, în anul 2018, s-a construit o nouă biserică, din piatră și cărămidă, în centrul civic al comunei, într-o poiană de unde se vede, în panoramă, Podul lui Dumnezeu. Această biserică este în formă de cruce, lungă de 20 m și lată de 9 m. Arhitect: Marius Oroveanu. În anii 2011-2013 a fost pictată de Ion Borloveanu, pictor bisericesc din Ponoarele, în tehnica fresco.

Preoți: Iovan Toporan (1850), Vintilă Ponorăscu (1858, 1859), Enache (1858-1868), I.C. Martinescu (1887-1893), Mochie Theodorescu (1878-1917 – paroh, servea și la Gărdăneasa), Ion T. Raicu (1928-1931), Teodosie I. Raicu (hirotonit în 1930, în activitate până în 1980), Ionel Raicu Blaj (1980-1997), Victor Martinescu (din 1997 până în prezent); epitropi: Barbu Popescu, Constandin Popescu (1862); Toma Zamfir (1896), Iacob M. Martinescu (1897), Ion A. Tudora, Ion Gr. Popescu (1941), cântăreți: Tandin Popescu, Andrei Tudora, Teodor Tudora (2020).