Parohie cu cătunele Brativoești, Molani și Pistrița: 105 parohieni, 1 concubinaj (în 1887 și la fel și în 1900); în 1941, parohie formată din aceleași sate, biserica parohială în Molani: 272 familii, 1010 suflete. În perioada 1971-2002, parohia a fost afiliată parohiei Crainici. Din 2002, a revenit la statutul de parohie de sine stătătoare, pendinte de Protoieria Baia de Aramă, din Eparhia Severinului și Strehaiei (din 2004) și formată din satele Brativoiești, Comănești, Molani și Brateș, ultimele trei având și biserici deschise cultului. În 2011, au fost recenzați 155 locuitori (88 masculin, 87 feminin; 156 români, restul cu informație nedisponibilă; 156 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Apostoli Petru și Pavel (1887); Sf. Voievozi (atestat în 1764 și 1895); cod MH-II-m-B-10298;

Preot paroh Ionel Raicu Blaj hirotonit și încadrat la 1 octombrie 1980, studii superioare cu masterat, grad preoțesc Iconom stavrofor. Tel.:0755 666 006; 0745 244 111

Satul Comănești, pendinte de comuna Bala, din mai 1968,  este situat în nord-estul acesteia şi al Culoarului depresionar mehedinţean, pe valea pârâului Comăneşti şi la poalele dealului cu acelaşi nume, altădată numit şi Brânzişori, ca şi satul, învecinat la nord cu oraşul Baia de Aramă, iar la răsărit cu Glogova. Altitudine medie 270 m. Atestat de documente scrise datând din anii: 1558-1559 (carte de ocină la Comăneşti, în vremea lui Mircea Ciobanul vv.).

Potrivit îndesosebi tradiției dar și unor documente, aici a fost un schit de călugări întemeiat probabil în penultimul deceniu al secolului al XVII-lea. Ctitor: Miloș iuzbașa. Către sfârșitul veacului, schitul, construit din lemn, a fost închinat probabil mănăstirii Tismana și a avut hramul Sf. Apostoli. Cândva, între 1673 și 1690, Miloș iuzbașa a intrat în cinul monahal sub numele de Mihail călugărul din Comănești. Stăpânirea mănăstirii Tismana peste partea sa de moșie din Comănești moștenită de pe urma schitului n-a decurs în liniște, din cauza unui îndelung contencios purtat cu urmașii ctitorului, mort înainte de 23 iunie 1711. Pe la 1785 mănăstirii i se făcea dreptate în această pricină. Nu se știe cu exactitate momentul în care schitul a încetat să mai existe.

O a doua biserică a satului atestată documentar a fost ridicată la 20 ianuarie 1764, pe moșia Sf. Mănăstiri Tismana, cu hramul Sf. Voievozi, de către Tudor Manțog, Alexandru Pîrvulescu și Macarie călugăru (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, 30 martie 1840). În fine, o a treia biserică a fost ctitorită de Elisei monah la 1834.

Biserica din 1764 a fost de lemn. Biserica din 1834, a fost tot de lemn, fiind considerată de specialiști un edificiu remarcabil, de tip dreptunghiular, cu pictură pe stâlpi. A fost zugrăvită în anii 1879-1880. De la zidire, a fost “reconstruită (de fapt reparată – n.n.) în trei rânduriˮ, unul din aceste momente fiind cel în care a fost zugrăvită în 1879-1880, apoi în 1906 și în 1941.

Reparată sau reconstruită în 1879-1880, biserica este în formă de navă și de dimensiuni mici, asemănătoare bisericilor vechi din cimitirele satelor Negoiești, Pistrița, Ponoarele, Padeș, Văieni sau Motru Sec: 5,40 m lungime și 11,20 m înălțime. Este așezată pe un soclu de piatră încărcat cu ciment, suficient de înalt pentru a feri sfântul lăcaș de ploi și igrasie. Pridvorul este ceva mai lat decât la bisericile obișnuite de lemn, fiind susținut de stâlpi sub formă de coloane. Ulterior momentului 1879-1880, chiar în fața pridvorului, sus, s-a adăugat un rând de tablă pentru a-l proteja de ploi. Deasupra sunt Sfinții Apostoli (la mijloc) și Sfântul Gheorghe și Sfântul Dimitrie (pe părțile laterale).

Turla se află în capul bisericii, în față, cu un clopot de 65 de kg. În exterior, biserica este tencuită, iar sub nivelul acoperișului sunt zugrăviți sfinții al căror nume nu se mai cunoaște, din cauza intemperiilor care au afectat pictura. Biserica a avut pictură exterioară, realizată de Simion Ionescu din Turnu Severin în 1882, în ulei într-un singur strat, în stil bizantin, pe fond albastru, acoperit probabil în anul 1904 sau în 1941, când s-au efectuat reparațiile menționate. Bolta este de scândură de brad, iar catapeteasma din lemn, înfundată cu icoane portative datate în anii 1882-1883. Unele dintre acestea au fost însă furate de autori necunoscuți la 10 septembrie 1973.

Reparațiile din 1879-1880 s-au făcut cu cheltuiala și stăruința locuitorilor Nicolae Țăpârdea, Teodor Țăpârdea, Nicu Sârbulescu, Constantin Barbu, preotului Matei Popescu și a restului comunității satului, iar în 1882 s-a zugrăvit cu cheltuiala locuitorilor Oprea Nicolae Țăpârdea, Teodor Țăpârdea, Nicu Sârbulescu, Constantin Frânculescu, Constantin Bădescu, Gheorghe Miloșescu cu fiii lui Constantin și Istodor, precum și a preotului Matei Comănescu și a restului locuitorilor. În anul 1941, biserica a cunoscut reparații la tencuieli și tâmplărie, concomitent cu refacerea picturii de către Gh. Bărbulescu, zugrav bisericesc din Tismana, și a fost asigurată la suma de 50.000 de lei. Starea bisericii era apreciată ca mediocră. Începând cu 2003, sfântul lăcaș a fost înfrumusețat și împodobit cu odoarele trebuincioase, pe cheltuiala preotului paroh Ionel Raicu Blaj și a enoriașilor. Tot în 2003 s-a înlocuit tâmplăria veche, în 2004 s-a pus o ușă nouă, sculptată, iar în 2017 s-a împrejmuit cimitirul cu gard metalic, s-a construit o magazie, s-a vopsit tabla acoperișului, s-a refăcut instalația electrică și s-a procurat inventarul PSI. În anul 2018, a fost reparată scara de la intrare în biserică, a fost parchetată sala de la intrare și s-a făcut acoperișul scării.

Călugări: Mihăilă (1800-1815), Lascu (1815-1835), Radu (1835-1840), Vasile Popescu din Crainici (1840-1851), Matei Popescu din Crainici (1851-1853), Ion Boldea (1853-1873); Preoți: Costandin Ursuleanu (1850), în 1851 nu era preot, G.G. Gruia (nu se știe în ce perioadă), Matei Popescu-Comănescu (1873-1900), Petre Dobrovicescu-Tămâș (1917-1928), Dimitrie C. Tutilă (1928-1971), Ion Stroescu (1963-1967), Gheorghe Vrapcea (suplinitor temorar), Ion Nistoran (1971-2002), Ionel Raicu Blaj (din 1 octombrie 1980 până în prezent); epitropi: Costandin Frânculescu, Petre Tudora (1887), Cristodor Miloșescu, Matei Molanu (1895); cântăreți: D. Comănescu,Vas. Popescu (1895), C. Frânculescu, Gh.M. Popescu (1897), Costina Blaj (2020).

Filii arondate:

Brateșul - Lăturoasa

Filie și cătun al parohiei Bala de Sus (în 1887); 60 familii (1892); 75 familii (1894). Din 2002 face parte din parohia Comănești. În 2011 a fost recenzat sub numele actual, Brateșul, cu 125 locuitori (63 masculin, 62 feminin; 117 români, 3 ucraineni, restul cu informație nedisponibilă; 119 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Adormire a Maicii Domnului; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric

Satul Lăturoasa a dispărut prin unificare cu Brateșul; este, de fapt, numele vechi al satului de astăzi Brateșul; poate fi socotit și partea de nord a actualului sat Brateșul; fuziunea celor două sate s-a oficializat la 1 ianuarie 1965; în limbajul curent, localnicii folosesc, cu precizie, numele celor două sate, ca diferite. Numele satului apare în documente și hărți scris în diverse forme: Luturoasa (1483), Lăturoasa (1632), Lu(t)roa(s) în 1652, Luterosa (1722), Laturoasa (1835), Leturoasa (1853) Laturóia (1864). Este situat la limita dintre Podișul Mehedinți și Culoarul depresionar mehedințean. Această poziție geografică ar explica numele prin “coastăˮ, ˮmargine“, ˮhotar“, cu adăugarea sufixului –oasa.

Satul poate fi categorisit, sub aspectul evoluției sociale, ca moșnenesc-boieresc. Populația: 48 familii (1831), 54 familii (1845), 60 familii (1864), 246 locuitori (1912), 228 locuitori și 73 clădiri (1941), 201 locuitori (1956) – pentru populația perioadelor următoare.

Biserica atestată documentar a satului a fost făcută/sfințită la 23 aprilie 1832 (sau 1845, după altă opinie), ctitori popa Cosdi, Kiriiac Zamfir, Pătrașcu Miloș, Gheorghe Țîrlea și Ion Țăpârdea (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840). Idem în Catagrafia din 1845 a Episcopiei Râmnicului Noul Severin, unde numele satului apare sub forma Luturoasa.

A fost biserică de lemn, ridicată pe proprietatea lui Manolaike Gugiu. În lucrarea Vieața Bisericească în Oltenia editată de Sf. Mitropolie a Olteniei în 1941 se arată că biserica din Lăturoasa s-a construit pe la 1900. În realitate, fiind vorba și acum tot de o biserică din lemn, este vorba mai degrabă despre repararea celei din 1832 sau 1845, pentru care, în 1892, s-a cerut intervenție la Episcopie pentru canonică binecuvântare de reparare (ridicare pe piatră de 1 m; mărirea ferestrelor; lăntețirea și tencuirea interioară și exterioară, vopsirea bolții de sus, repictarea, dotarea cu un policandru, facerea unui prestol de piatră, ridicare unei turle în partea din față a construcției). Episcopia a răspuns că era de preferat să se facă o nouă biserică, de zid, în centrul parohiei, sugestie care n-a putut fi înfăptuită, optându-se pentru o reparare mai cuprinzătoare, încheiată probabil în anii 1900-1901.

Pisania bisericii menționează ca an de întemeiere anul 1879, când probabil a avut loc tot o reparație și în plus zugrăvirea sfântului lăcaș, de către pictorul Simion Ionescu din Turnu Severin. În pronaos se află un tablou cuprinzător de numele ctitorilor și care surprinde că, la un sfânt lăcaș atât de mic, au contribuit oameni din multe sate vecine: Bala de Sus și de Jos, Brativoiești, Molani, Berești, Băleni, Vidimirești, Iupca, Chițimii, Ponoarele, Gărdăneasa, Brânzeni, Ludu ș.a. În ipostaza actuală, biserica datorează mult stăruințelor enoriașilor din sat în frunte cu Ion Șontea, Ion C. Scurtu, Constantin Țăpârdea, precum și ajutorului dat de credincioși din satele vecine.

Pe un perete interior, din rândul ctitorilor sunt reprezentați Constantin Frânculescu și soția sa, Dumitra, Ilinca M. Scânteie cu fiul și preotul D. Comănescu cu soția sa și fiul. Mobilierul bisericii este nou în prezent: strană, iconostase, axioniță, suport din metal pentru evanghelie, scaune pliante, bănci, mese, dulap vitrină, Crucea Mântuitorului din lemn sculptat.

Catapeteasma este din zid, iar icoanele împărătești sunt zugrăvite pe perete. Au fost donate patru icoane mari din metal cu geam pentru catapeteasmă, trei candelabre mari pentru altar, naos și pronaos și o aplică cu două brațe pentru intrare.În stânga bisericii, chiar la intrare, este clopotnița, de dimensiuni joase, acoperită cu tablă și susținută pe stâlpi metalici. În această ipostază, biserica s-a sfințit la 15 august 1996 în zilele păstoririi Î.P.S.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei, protoiereu fiind C.S. Ion Vrapcea al Protoieriei Strehaia, iar preot paroh S.S. Ion Semenescu. Pictor: V. Băleanu din Miculești (Gorj). În 2016, biserica s-a consolidat cu centuri de beton armat. În anul următor s-au pus două sobe de teracotă, s-a construit o magazie, iar în 2018 s-a înlocuit vechea tâmplărie și s-au pus cruci pe acoperiș. Tot în 2018, interiorul bisericii și altarul au fost parchetate, iar în hol s-a pus gresie. Însă, deși a fost reparată relativ recent, din cauza terenului nesigur pe care este așezată, biserica are nevoie de noi intervenții, întrucât tencuiala s-a fisurat, iar pictura exterioară s-a șters.

Preoți: popa Cosdi (1832), Gheorghe Brativoescu (1857), Petre (1857, cu Bala de Sus), Nicolae Florescu (1859, care servea și la Bala de Sus), Nicolae Nicolicescu (1892, 1895), Constantin Geană (1925-1974), Ion Semenescu (1974-1998), Ionuț Claudiu Semenescu-Blidaru (1998-2002), Ion Raicu Blaj (din 2003 până în prezent); epitropi: Nicolae Popescu și Costandin I. Popescu (1862); cântăreți: Nicola sin Costandin Maloșescu (1845); paracliser: Costandin sin popa Dinu (1845).

Molani

Filie și cătun împreună cu Brativoești al parohiei Comănești (în 1887); în 1941 biserică parohială a parohiei Comănești. În prezent, aparține, ca și în trecut, parohiei Comănești. La recensământul din 2011, satul avea 86 locuitori (46 masculin, 40 feminin; 81 români, restul cu informație nedisponibilă; 81 creștini ortodocși, restul cu informație nedisponibilă).

Hram Sf. Voievozi; biserica nu întrunește condițiile pentru a fi considerată monument istoric.

Satul Molani, răsfirat, cu patru ulițe, este situat în nord-estul Culoarului depresionar mehedințean, pe gruiul dintre Valea Pistrița și Valea Mare de sub Culmea Molanilor din Podișul Mehedinți. Altitudine medie în vatra satului: 290 m. Este străbătut de pâraiele Crainici și Pojorâta. A făcut parte din comunele Comănești (1864-1931, 1932-1938, 1942-1945), Crainici (1931-1932, 1938-1942, 1945-1948) și Bala (din 1968 până în prezent). Sub numele de Molani a fost înscris în dicționarele de la sfârșitul secolului al XIX-lea (anii 1873, 1892, 1898). A fost sat de moșneni. În anul 1899, aici erau cunoscuți 30 de moșneni cu 100 ha, iar în 1912, 30 de răzeși/moșneni și un împroprietărit.

Biserica satului atestată documentar a fost ridicată în 1812, ctitori Pârvu Molan cu soția sa, Ilinca, asociați cu alte neamuri și săteni. A doua biserică a fost construită în 1908-1939 de familia Molănescu și de enoriași.

Prima biserică a fost de lemn și a fost funcțională până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1892 s-a cerut canonică aprobare pentru repararea ei, atrăgându-se atenția de către protoiereul județului ca reparațiile să asigure înălțarea bisericii pe piatră la 1,50 m, să se facă pictura, iar sf. prestol să fie din piatră.

Față de aceste exigențe, s-a luat decizia de a se construi un nou lăcaș, de zid, care a fost ctitorit de către familia Molănescu (anume: Alexandru, Iulia, Dumitru, Maria, Gheorghe și Maria) și enoriași, prin îngrijirea și osteneala unui comitet format din preotul Dumitru Tutilă, paroh Vasile Drăgulescu, C. Drăgulescu, Vasile Molan, Nic. Marinescu, Haralambie Brebu, Gh. Pele, Ion Miloșescu, Sebastian Șontea și Grig. Popescu. Binecuvântarea de construcție s-a dat relativ târziu, în anul 1907, astfel că construcția a început în anul 1908 și durat o lungă perioadă de timp, până în 1939. În pisanie se specifică faptul că biserica a fost construită pe locul alteia mai vechi, cu siguranță cea din 1812. La începerea construcției, în 1908, s-a întocmit un proces-verbal în prezența ctitorilor. În timpul Marelui Război, lucrările s-au întrerupt, fiind reluate abia în 1928, când în parohie a venit preotul Dumitru Tutilă, din Peșteana, Gorj. S-a constituit un comitet în frunte cu avocatul Gh. Molănescu. Biserica este una ce are o frumoasă siluetă și pridvor pe stâlpi, amplasată pe deal, zărindu-se de departe, dinspre Crainici.

Impresia de veritabilă catedrală pe care o lasă este sporită de așezarea ei pe un soclu din piatră cioplită de peste 1 m înălțime, cum se preconiza în 1892. Are trei turle masive deasupra pronaosului și una deasupra naosului, toate înconjurate de ferestre, ceea ce-i conferă o notă aparte, nemiaîntâlnită la alte biserici. Turlele sunt acoperite cu tablă și au ferestre de termopan. Pridvorul este închis și are câte două ferestre înguste în fiecare parte, iar în laterale câte una. În pronaos se află doi stâlpi din lemn de forma unor coloane ce susțin cafasul destul de îngust, raportat la dimensiunile construcției.

Catapeteasma este structurată pe patru niveluri, iar fiecare icoană este încadrată într-o ramă vopsită în alb pentru a pune mai bine în evidență culorile. Deasupra ușii de la intrare sunt reprezentați ctitorii sub formă de medalioane. Pictura a fost executată în ulei de Gh. Bărbulescu-Tismana. Sub tabloul votiv cu ctitorii, este pomelnicul Eroilor Neamului, 42 la număr, care s-au jertfit pentru împlinirea idealului național românesc. La câțiva metri de biserică a fost ridicată și clopotnița, o construcție masivă din piatră și cărămidă, cu un clopot mic, prins într-un jug de lemn. Lângă biserică, în dreapta, se află o cruce veche. În 1941, biserica se afla într-o situație foarte bună, fiind terminată de curând. În ultimul deceniu, biserica a cunoscut lucrări de restaurare la tâmplărie (în 2011), iar în 2014 curtea i-a fost împrejmuită cu gard metalic și au fost montate cele trei cruci de pe turle. În anul 2017 cele trei turle au fost acoperite cu tablă de cupru de 4 mm, s-au construit două magazii și s-a realizat amenajarea spațiului interior din fața clopotniței cu destinația unei camere de asistență duhovnicească, dar și pentru ședințele consiliului parohial. De asemenea, au fost aduse anxionița și iconostas din lemn sculptat. În fine, în 2018, în altar și în camera de ședințe și asistență duhovnicească s-a adus mobilier nou.

Preoți: Matei Popescu (1893, 1895, supranumerar pentru această filie a parohiei Comănești), Nicolae Orzescu de la Baia de Aramă (1900-1917), Petre Dobrovicescu-Tămâș din Negoiești (1917-1928), Dumitru C. Tutilă (hirotonit în 1928, avea Academia Teologică din Arad, în funcție până în 1971), Ion Stroescu (1964-1970, suplinitor), Gheorghe Vrapcea (suplinitor temporar), Ion Nistoran din Iupca (1971-2002, suplinitor), Ionel Raicu Blaj (din 2002 până în prezent); epitropi: Matache Molanu, Costandin Molanu (1887); cântăreți: Ioan P. Frânculescu, Ion I. Căruntu (1941).