Formată din satul Bala/Bala de Jos (în 1891, 210 familii). În prezent, are aceeași alcătuire și din 2004 se află în ascultarea canonică a Eparhiei Severinului și Strehaiei. Anterior anului 1968 s-a aflat în jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949) și Mitropoliei Olteniei (în anii 1929-1944 și după 1949.

Hram Sf. Nicolae (pentru biserica veche) și Sfântul Ghelasie de la Râmeți (pentru biserica nouă); bisericile nu întrunesc condițiile pentru a fi considerate monumente istorice.

Preot paroh Dan Cosmin Bobic hirotonit la 16 noiembrie 2010, studii superioare cu masterat, încadrat în noiembrie 2010 Tel.:0727 349 555 E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Satul Bala/Bala de Jos este situat în partea sud-estică a comunei omonime și este reşedinţa acesteia. Atestat documentar în: 1415 (danie domnească satul Bela, din judeţul Motrului, către Vlad boiernaşul cu nepoţii lui)

. În vatra satului au fost descoperite monede romane, resturile unor albii de stejar și o posibilă locuire de tip vicus, amplasată probabil pe drumul de legătură dintre Drobeta și Bumbești-Jiu.

Prima biserică a satului atestată documentar datează din 15 octombrie 1772; ctitori: Gheorghe Boșcavii, Pascu Nistorescu și Pătru Vlăduleanu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840). A doua biserică a fost construită în anii 1884-1890, ctitori Niță Geană, Nicu Mandreș, Gh. V. Sotea, C. Cosmulescu, C. Petculescu ale căror portrete au fost zugrăvite pe pereți la intrarea în biserică.

Prima biserică a fost de lemn și a fost construită pe proprietate megieșească. Apoi, pe o temelie de piatră, s-a ridicat cea de cărămidă, fiind acoperită cu tablă. Numele constructorilor nu se mai știe, dar zugrav a fost Gh. S. Ionescu din Baia de Aramă, care a realizat portretele sătenilor ctitori.

În anul 1912, biserica a cunoscut o primă reparație, când a fost legată în fier, cu contribuția esențială a epitropului Meilă Geană, aflat atunci în fruntea satului ca primar. A doua reparație a avut loc în anii 1977-1980, la stăruința preotului I.C. Semenescu, transferat aici în 1975 de la Pocruia (Gorj). Reparația s-a realizat cu contribuția întregului sat și cu stăruința meritorie a lui Meilă Iovescu, Constantin Șerban Iovescu, Ion Nimară și Costică Șerban. Acum s-a refăcut și pictura, de către zugravul V. Băleanu din Miculești (Gorj), și la 8 noiembrie 1980 biserica a fost resfințită de către Î.P.S. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei.

Biserica este o construcție bine proporționată, cu pronaosul sprijinit pe patru coloane egale ca dimensiuni și de formă paralelipipedică, îmbinate în trei arcade în partea din față și două pe părțile laterale. Aracadele sunt legate între ele cu bare de fier în partea superioară. Pe frontonul bisericii, într-o nișă, este reprezentat patronul Sf. Nicolae, încadrat de două medalioane în care sunt zugrăviți Sf. Gheorghe și Sf. Dimitrie. Un ornament discret înconjoară biserica la exterior, sub nivelul acoperișului. Edificiul are cinci ferestre între care sunt plasate 6 medalioane, câte 3 pe fiecare latură a acestuia.

Lângă biserică este clopotnița de lemn, închisă la partea inferioară, pentru a permite păstrarea unor obiecte bisericești. Ușa bisericii este de lemn, având la bază câte două romburi, iar deasupra o cruce. În stânga ușii este reprezentată Sf. Treime cu soarele și razele lui deasupra, iar în dreapta Sf. Apostoli Petru și Pavel cu câte o carte în mână.

Pe tavan este zugrăvită scena Tăierii Capului Sf. Ioan. Tot aici se află Sf. Prooroc Ioan iar la mijloc Cel mai Vechi de Zile, mărginit de alte două scene biblice plasate deasupra arcadelor laterale. Una dintre scene îl reprezintă pe Iona înghițit de chit. În pronaos, pe părțile laterale sunt înfățișați ctitorii: Nicu Mandreș, Niță Geană și Vasile Șotea, îmbrăcați în costume populare: cămașă albă, cioareci și haină de dimie albă cu modele la brâu și la mâneci. Pe partea stângă sunt C.G. Șotea, în ținută de dorobanț, Gh. Bunescu, C. Piciu, C. Cosmulescu și Niță Brebu, în ținută militară. Toți poartă mustață, au părul lung și câte o carte în mâna dreaptă.

Numai C. Șotea ține în mâna stângă sabia și în dreapta cartea. Sub acest tablou, într-un chenar negru, se află alt tablou, conservat în condiții excelente, expresie a talentului artistic al zugravului și pictat pe tablă. Aici sunt membrii familiei Brebu și Nicolae N. Mandreș. Niță Brebu se află în prim plan cu soția sa, Maria. Bărbatul are mustață căruntă, o ținută mândră și e îmbrăcat în costum popular cu cămașă, cioareci și haină lungă fără multe modele, cu modele și la mâneci și în jurul gâtului în găitan negru. Soția poartă ciupag cusut cu negru, la fel ca și poalele și pe deasupra opreg roșu cu modele florale.

Ea ține în mână o floare. Lângă cei doi este Ion N. Brebu, îmbrăcat și el în costum popular cu vestă și haină scurtă, de culoare neagră, din dimie. Lângă el este Minodora cu ciupag și poale peste care se află opregul roșu și brăcirile, cu aspect de tricolor. La gât poartă o salbă de bani, pe cap maramă  din mătase aurie și pe deasupra o haină de culoare neagră. Toate personajele din tablou sunt încălțate în pantofi, iar Nicolae Mandreș arată o ținută militară, purtând în mâini sabia și cartea. Sub tablou este inscripția: ˮAcest tablou s-au ridicat prin stăruința și cheltuiala D-lui Grigore Cleciu. Pentru amintirea decedaților pe care se află acest tablou: Niță Brebu, mort la anu 1897, Marița N. Brebu, moartă în 1906, Ion N. Brebu, mort în 1900, Minodora, moartă la 1907. Nicolae N. Mandreș mort la 1905“. Pronaosul are câte o fereastră  cu 10 ochiuri de geam și alte două ochiuri în formă semirotundă.

Chiar pe o asemenea parte a ferestrei se află pomelnicul ctitorilor, din care rezultă că biserica s-a ridicat cu obolul tuturor locuitorilor satului. Pe lateral, spre sud, e  zugrăvită Sf. Marina ținând în mână drăcușorul pe care vrea să-l lovească cu ciocanul și Sf. Varvara cu crucea în mâna dreaptă și barda în stânga. Deasupra este scena biblică Fuga din Egipt. Pe cealaltă parte sunt Sf. Paraschiva și Ecaterina având deasupra scena Răpirea lui Sf. Ilie la cer. Bolta este semirotundă și dominată de figura Maicii Domnului. Despărțirea de naos este simulată printr-o coloană de circa 1 m lățime, care se termină într-o arcadă. Pe părțile laterale sunt două icoane prinse în jug de lemn, care reprezintă corespondentul icoanelor din pronaos de la vechile bisericuțe de lemn. Pe coloanele despărțitoare  sunt zugrăviți Sf. M. Egipteanca și Sf. Cuvios  Dosima, neîntâlnit în iconografia altor biserici. Icoanele de pe părțile laterale îi reprezintă pe Sf. Ierarah Nicolae,  Mântuitorul, Maica Domnului și Sf. Arhanghel Mihail. În pronaos se află două mese, o băncuță și două sfeșnice mici. Pe unul scrie: Constantin D. Șotea, anul 1945.

În naos se află scaunul arhieresc, impunător, acoperit cu semnul crucii la mijloc și având imprimată pe partea din față o pictură cu chipul Domnului stând pe tron. Scaunul împărătesc diferă de cel arhieresc prin faptul că nu are pe spătar nici o pictură. În naos se îmbină  alte arcade pe care sunt reprezentate scene biblice. Lângă pereți, sunt 8 scaune de o parte și de alta, strane, o masă, un iconostas și alt sfeșnic pe care scrie: donație Alexandru N. Șotea, 1945. Pe peretele din dreapta naosului se află Sf. Mina, Sf. Gheorghe, Dreptul Ioachim și deasupra scenele: Nașterea Domnului, Sărutarea lui Iuda și Rugăciunea în grădina Ghetsemani. Pe partea stângă sunt zugrăviți Sf. Nestor, Sf. Dimitrie, Sf. Ana și trei scene biblice: Înmormântarea, Invierea și Răstignirea Domnului.

Catapeteasma bisericii este din cărămidă, iar la baza ei sunt icoanele împărătești similare cu cele din pronaos: Sf. Ierarh Nicolae, Iisus Hristos, Maica Domnului și Arhanghelul Mihail. Ușile împărătești au sculptat în partea de sus motivul viței de vie cu doi ciorchini, iar în partea de jos câte o vază în formă de cupă. Deasupra catapetesmei este o arcadă pe care sunt zugrăviți proorocii: Andrei, Avacum, David, Solomon, Zaharia și Ioil, iar pe boltă este Mântuitorul înconjurat de îngeri. În altar există o fereastră mare la mijloc și una mai micuță pe partea nordică. Aici sunt zugrăviți sfinții canonici, iar pe părțile laterale cei doi arhidiaconi, Ștefan și Laurenție.

Pe bolta altarului sunt Încoronarea Maicii Domnului și Porumbelul Sf. Duh. Masa din Sf. Altar nu are vreo însemnare deosebită. Aici se află obiectele de cult și crucea pe care este răstignit Mântuitorul. La 11 noiembrie 2007, a avut loc resfințirea bisericii de către P.S.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Cu sprijinul Primăriei comunei, al enoriașilor, al consilierilor parohiali, al altor credincioși și al Secretariatului de Stat pentru Culte, în prealabil au fost efectuate lucrări de consolidare a temeliei, înlocuirea vechiului acoperiș cu unul nou, confecționarea asterialei și vopsirea ei, înlocuirea tencuielii exterioare și vopsirea exteriorului cu vopsea lavabilă, înlocuirea tâmplăriei din cornier cu tâmplărie de aluminiu și geam termopan, pictarea pridvorului și a sfinților de pe pereții exteriori, restaurarea picturii interioare, construirea unei scări la intrare și înlocuirea vechii clopotnițe cu una nouă.  

Preoți: Dinu Petculescu (1851), Grigorie Mandreș (1851-1868), Nicolae Nicolicescu (care servea aici cu rândul conform ordinului chiriarhal, biserica aparținând de parohia Bala de Sus), Constantin Geană (1923-1974), Ion C. Semenscu (1975-1998), Ionuț Semenescu-Blidaru (1998-2013), Marian-George Ungureanu (din 2013 până în prezent); epitropi: Niță Geană, Nicu Mandreși (1887), Meilă Geană; cântăreți: Constantin I. Giurescu (1915), Constantin Gurgulescu (1914).

Filii arondate:

Bala de Sus

Parohie sub numele Bala, 100 de familii (în 1892), 130 familii (în 1894), în 1941 formată din satele Bala de Sus, Bala de Jos, Lăturoasa și Cârșu, în total 385 familii, 1551 suflete. Bala de Sus este Filie a Parohiei Bala. Anterior anului 1968 s-a aflat în jurisdicția Episcopiei Râmnicului Noul Severin (până în 1939 și în anii 1945-1949), iar după 1949 sub ascultarea canonică a Mitropoliei Olteniei și administrativă a Protoieriei Mehedinți/Turnu Severin.

Hram Sf. Ierarh Nicolae – cod MH-II-m-B-10255.

Satul Bala de Sus este situat pe valea Râenilor, în nordul Culoarului depresionar mehedinţean la contactul acestuia cu Podişul Mehedinţi, întro zonă cu izvoare de ape minerale comparabile cu cele de la Băile Herculane. Atestat documentar în 1562 (ocină întărită lui Albul şi fiilor lui la Bala de Sus, partea toată); 1723 (sat cu locuitorii aşezaţi pe moşie megieşească).

Prima biserică din sat atestată documentar datează din 6 decembrie 1775; ctitori: Gheorghe sin Vasile, Milcu sin Ștefan sîrbu, Giurca sin Stroie Zăvoianu (Catagrafia mănăstirilor și bisericilor din Mehedinți, martie 1840); a doua biserică a fost ridicată în anul 1930.

Prima biserică a fost de lemn și a fost construită pe proprietate megieșească, fiind astăzi înconjurată de cimitir și văruită în alb la exterior, asemănându-se cu o căsuță cu dimensiunile de 11 m lungime și 4,60 m lățime. A fost refăcută în 1882. În 1941, această biserică se afla într-o stare mediocră. În 1930 enoriașii, sub conducerea preotului Constantin Geană și ajutați de locuitori din satele vecine, au construit o nouă biserică, de piatră și cărămidă, tot cu hramul Sf. Nicolae, pe colina Gevrinu. Biserica a fost ridicată pe o fundație înaltă de peste 1 m, având lungimea de 19 m, lățimea de 7,25 m, iar înălțimea de 9 m.

Este o biserică simplă, fără podoabe deosebite, în formă de cruce, cu o turlă mare și două mici în față, impunându-se prin albul ușor vizibil de la depărtare. Biserica are pridvor deschis, susținut pe patru coloane împodobite cu motive florale, unde se ajunge pe câteva trepte la rândul lor flancate de coloane albe. Câte cinci ferestre de o parte și de alta și o fereastră mai mare în dreptul Sfântului Altar fac ca biserica să fie foarte bine luminată. La exterior, fiecare fereastră este încadrată de câte un chenar discret. În anul 1941 pictorul Dumitru Velici lucra la pictură.

La exterior, sub nivelul acoperișului este reprezentat un registru în degrade de linii, sub care sunt zugrăviți de jur împrejur sfinții, în nișe de formă semicirculară.

Sub ei vin alte linii, care înconjoară biserica aidoma unui brâu. Pictura interioară se deschide de o parte și de alta a ușilor duble cu Sf. Apostoli Petru și Pavel.

Pe tavanul pridvorului este reprezentat Emanoil având alături pe Sfânta Fecioară și pe Sf. Prooroc Ioan, iar deasupra ușii, pisania. Pronaosul este încăpător neavând zugrăveli pe părțile laterale, ci doar figura impunătoare a Mitropolitului Firmilian, cu barba albă și două cruci pe piept. În naos, pe boltă, este zugrăvit Pantocratorul, înconjurat de evangheliști, iar pe părțile laterale scene biblice: Nașterea Domnului și Pogorârea în Iad.

Catapeteasma este în întregime lucrată în lemn, având icoanele împărătești pictate în nuanțe închise, o particularitate a pictorului D. Velici.

Cele patru icoane sunt: Sf. Ierarah Nicolae, Iisus Hristos, Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul. Nici ușile împărătești nu ies prea mult în evidență. Pe ușile diaconești sunt reprezentați cei doi arhangheli, Mihail și Gavril, tot sub formă de icoane, ceea ce lasă impresia că la catapeteasmă sunt de fapt șase icoane. Sub fiecare dintre icoane sunt redate motive florale încadrate în ramă, ca la bisericuțele de lemn. Icoanele mici de la catapeteasmă, plasate în două rânduri (praznicele și sfinții apostoli) au aceeași nuanță închisă, fapt pentru care nu ies în relief. Pe pereții Sf. Altar sunt zugrăviți sfinții canonici: Ioan Gură de Aur, Grigore, Vasilie și sfinți mai rar întâlniți: Pirmilian, Spiridon și Silvestru. Pe bolta Altarului e Maica Domnului însoțită de Sf. Arhangheli.

Începută în 1941, pictura, precum și alte lucrări de completare, din cauza războiului, au fost finalizate abia în anul 1951 și tot atunci a avut loc și sfințirea sfântului lăcaș, la 18 noiembrie. Biserica se află într-o ambianță îmbietoare. Curtea este îngrădită și încăpătoare și are la intrare o poartă metalică. În partea dreaptă sunt trei mese lungi și câteva bănci așezate la umbra unor nuci, fiind folosite la sărbători. Clopotul se află în turla cea mare, separat de clopotul bisericii celei vechi, care se află într-o clopotniță de lemn în cimitir, construcție ce are la partea inferioară o încăpere folosită ca magazie.

După o existență materializată în ipostaza menționată timp de câteva decenii în perioada postbelică, la sfârșitul unor noi și necesare reparații făcute la exterior și după restaurarea picturii de către pictorul Gheorghe Plăveți din Rudina, în anul 2013 biserica a fost din nou sfințită de către P.S. Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Preoți: Petre (pe la 1857, inclusiv pentru Lăturoasa), Nicolae Florescu (1859, inclusiv Lăturoasa), Matei Ardei (1868), N. Nicolicescu (1887-1900, servea și la Lăturoasa), C.M. Geană, hirotonit în 1924, care a funcționat până în 1974), Ion Semenescu (1974-1998), Ionuț Claudiu Semenescu Blidaru (1998-2012), Dan Cosmin Bobic (din 2012 până în prezent); epitropi: George Popescu și Pârvu Ghiță Zaharia (1862, nu se precizează dacă la Bala de Sus sau de Jos), Nicu Mandreș, Ilie Sibinescu, Const. Droncea, Mihail Popescu (1887); cântăreți: N. Sârbulescu, Mihalache Popescu (1895), Grigore Cleciu (1897), Ion G. Gurgu, Mihail M. Geană (1941).