Miercuri, 06 Mai 2026 21:36

Prevenția consumului de droguri în rândul tinerilor, în atenția unui eveniment desfășurat la Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin s-a desfășurat miercuri, 6 mai 2026, evenimentul „România Antidrog: Părinți implicați - Copii protejați”, organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți și Federația Națională a Părinților - Edupart, sub îndemnul „Prevenția începe acasă!”.

Manifestarea a reunit copii, adolescenți, părinți, profesori, preoți și reprezentanți ai autorităților locale, având ca principal scop conștientizarea pericolelor generate de consumul de droguri și importanța implicării familiei, a școlii și a Bisericii în prevenirea acestui fenomen.

Evenimentul a fost prezentat și moderat de Cătălin Țone, fost ofițer antidrog, expert național în combaterea consumului și traficului de droguri, care a vorbit despre amploarea fenomenului consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor și despre necesitatea unor măsuri concrete de prevenție și educație.

În cadrul întâlnirii, Andrei Purcărea, fost dependent se droguri şi acum membru al Fundației Teen Challenge, a oferit mărturia sa despre lupta cu dependența și despre consecințele dramatice pe care drogurile le pot avea asupra vieții unui tânăr, evidențiind totodată importanța sprijinului familiei și al comunității în procesul de recuperare.

Participanților le-au fost prezentate mai multe materiale video cu caracter educativ și motivațional, între care și un clip de promovare a numărului unic de urgență 119, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare sau alte situații care pun în pericol siguranța copiilor. Totodată, au fost difuzate mărturii ale unor foști consumatori de droguri, care au relatat experiențele dificile prin care au trecut și drumul anevoios către recuperare.

La finalul evenimentului, Preasfințitul Părinte Nicodim a adresat un cuvânt de mulțumire organizatorilor și tuturor celor implicați în desfășurarea acestei inițiative, subliniind necesitatea unor astfel de demersuri în contextul provocărilor cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană și evidențiind responsabilitatea comună a familiei, școlii și Bisericii în protejarea și formarea noii generații.

Citit 351 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Mai 2026 21:37

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube