Miercuri, 28 Mai 2025 23:26

Premierea elevilor cu rezultate deosebite la concursurile de cunoștințe religioase

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Episcopia Severinului și Strehaiei i-a premiat în data de 28 mai, pe elevii care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de religie şi Olimpiada Interdisciplinară Cultură şi Spiritualitate Românească, precum şi pe copiii care au participat la Concursul Naţional Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.

Începând cu ora 16.00, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin, reprezentanții Sectorului Cultural şi Învățământ din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți au oferit diplome și premii celor peste 200 de elevi.

Premiile oferite elevilor au constat în cărţi şi reviste şi au fost acordate din partea Eparhiei, ca mulţumire pentru dragostea şi interesul arătat de elevi pentru studiul disciplinei religie, dar şi pentru încurajarea pe mai departe spre un progres şcolar şi duhovnicesc.

„După emoțiile și munca pe care au depus-o de-a lungul anului școlar 2024-2025, astăzi este momentul bucuriei, al bilanțului când toți participanții de la Olimpiada de Religie, de la concursul Cultură și spiritualitate românească și, nu în ultimul rând, cei care au participat la Concursul Naţional Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri” au venit împreună cu părinții, cu bunicii și cu profesorii de Religie şi Limba Română pentru a se bucura de munca lor si de prietenia aceasta pe care încercăm sa o legăm între ei şi Hristos” a spus Profesorul Dana Săftoiu, Inspector de specialitate la disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți.

Recunoaștere au primit și dascălii de religie care i-au îndrumat pe tinerii școlari, insuflându-le dragoste față de valorile moralei creștine.

Citit 1079 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Mai 2025 23:29

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube