Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.
La ceas de sărbătoare, numeroși credincioși din împrejurimi sunt așteptați să participe la sfintele slujbe, pentru a înălța rugăciuni către Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, ocrotitorul spiritual al așezământului monahal. Potrivit tradiției locului, mulți dintre pelerini vor purta frumosul port popular mehedințean, oferind hramului o notă aparte de autenticitate și continuitate a valorilor spirituale și culturale ale zonei.
******
Mănăstirea Balta, din comuna cu același nume, se află localizată în Podișul Mehedinți, la 40-45 km de orașul Drobeta-Turnu Severin și 25 km de orașul Baia de Aramă.
A fost înființată în 6 august 2019 în ședința sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei ca mănăstire de maici cu hramurile „Sfântul Atanasie Athonitul” și „Acoperământul Maicii Domnului”. În ședința sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din 16 decembrie 2021, aşezământul monahal a devenit mănăstire de călugări.










