Vineri, 04 Iulie 2025 10:12

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala episcopală din Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în prima duminică a lunii iulie, a IV-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă serbează pe Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț și pe Sf. Cuv. Sisoe cel Mare.

La Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin va avea loc un deosebit ceremonial religios, încununat de prezența și binecuvântarea ierarhului locului în mijlocul credincioșilor.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși tainica jertfă euharistică având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș de închinare. Atmosfera de rugăciune va fi întreținută de cântările bizantine interpretate în două strane de către psalții Catedralei.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop va rosti un cuvânt de învățătură și binecuvântare pentru credincioșii prezenți.

Citit 1056 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iulie 2025 10:21

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube