Sâmbătă, 23 Mai 2020 12:01

Preasfinţitul Nicodim va sluji la Catedrala Episcopală din Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în Duminica a VI-a după Paşti, bucurându-se de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Conform noilor reglementări, începând cu data de 15 mai, avem bucuria sa ne întâlnim din nou la sfintele slujbe, chiar dacă pentru început în curtea bisericii.

În acest context, slujba se va oficia pe esplanada Catedralei Episcopale începând cu orele 8.00.

Evanghelia din această duminică relatată de Evanghelistul Ioan în capitolul 9, versetele 1-38, ne aduce aminte de minunea vindecării orbului din naştere. Orbul din naştere a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos nu numai lumina ochilor trupeşti, fapt care, fără îndoială, i-a produs o negrăită bucurie. El a fost luminat şi sufleteşte, mintea, inima şi voinţa lui dovedind o vedere mai înaltă decât cea fizică, în fiinţa lui vădindu-se, cu anticipare, darurile luminii Învierii.

Citit 1777 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube