Luni, 31 Iulie 2023 18:16

Postul Adormirii Maicii Domnului cu rânduieli liturgice speciale la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Creștinii ortodocși, începând de marți, 1 august 2023,  intră în Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei Mari. Astfel, fiecare fiu al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoșești își deschide benevol ușa trupească, dar și sufletească, primind înlăuntrul ființei sale această pregătire pentru întâmpinarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului sau Uspenia, după termenul slav, numit de teologi Paștele de vară.

Cuvântul post vine din slavonescul post/postu, care înseamnă abținerea de la anumite alimente zise „de dulce”, pentru această sărbătoare fixată de împăratul bizantin Mauriciu (528-603) la 15 august, Biserica rânduind o perioadă de 2 săptămâni de pregătire, urmând Maicii lui Dumnezeu care, înainte de Adormirea sa, a petrecut necontenit în post și rugăciune.

Stabilirea acestui post pentru toți ortodocșii creștini, așa cum spune liturgistul Vasile Mitrofanovici, s-a întâmplat la sinodul din Constantinopol, din anul 1166, prezidat de patriarhul de acolo, Luca Hrisoverghi.

Potrivit tipicului bisericesc, în acest răstimp, lunea, miercurea și vinerea se ajunează (abținerea totală de la apă și mâncare) până la ceasul al nouălea din zi (orele 15) și apoi mâncăm mâncare uscată, adică negătită (pâine, apă, legume sau fructe crude), iar marțea și joia mâncăm fiertură (mâncare gătită), fără untdelemn și fără vin. Sâmbăta și Duminica se face dezlegare la vin și untdelemn, iar pește nu se consumă decât în ziua Schimbării la Față a Domnului (6 august), când se mănâncă de două ori în zi  sau în ziua hramului bisericii.

Învățătura de credință ortodoxă menționează că sunt scutiți de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii și bolnavii sau cei neputincioși, precum și cei aflați în situații speciale.

Din seara zilei de 31 iulie, de la lăsatul secului până în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, în biserici, după Vecernie, se săvârșește Paraclisul Maicii Domnului.

Paraclis vine de la cuvintele grecești paraklisis (invocare) și paraklitos (mângâietor), de unde și denumirea acestei slujbe de Mângâietorul comun - comun pentru că este o slujbă de obște. Paraclisele sunt slujbe religioase asemănătoare acatistelor, săvârșite de către preot în biserică, prin care sunt invocați sfinții în ajutor, pentru izbăvirea de necazuri și boli. Slujba este formată din tropare, condace și canonul complet, se citește o pericopă evanghelică și se rostesc ectenii (rugăciuni de cerere). Așadar, paraclisele, ca și acatistele, sunt forme de rugăciune adresată lui Dumnezeu nu direct, ci indirect, prin intermediul sfinților, în cazul de față al Maicii Domnului, pentru împlinirea dorințelor și nevoilor personale.

Există trei Paraclise: Micul Paraclis sau Paraclisul întâi al Maicii Domnului cu canonul (creație imnografică) compus de Teostirict Monahul în secolul al IX-lea, Paraclisul Mare, cu canonul compus de împăratul Theodor I Ducas Lascaris în secolul al XIII-lea și Paraclisul al doilea al Maicii Domnului, aflat numai la români, trecut pentru prima dată în cărțile de cult de către Sfântul Mitropolit Grigorie Dascălul, așa cum spune Părintele Patriarh Daniel.

La Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, la fel ca în anii trecuți, în locul Acastistului, după slujba Vecerniei va fi cântat Paraclisul Maicii Domnului. Excepție vor face serile de sâmbătă și cele în care este pomenit un sfânt mai important cu polieleu (cântare de laudă). Atunci va fi săvârșită Vecernia Mare, în data de 5 august, fiind unită cu Litia, pentru Praznicul Schimbării la Față a Domnului.

Aceste seri în care va fi săvârșită doar Vecernia Mare precedată de Ceasul al IX-lea sunt:

- 4 august - la pomenirea  Sf. Ioan Iacob de la Neamț (5 august);

- 6 august - la pomenirea Sf. Cuv. Teodora de la Sihla și a Sf. Cuv. Pafnutie-Pârvu Zugravul (7 august);

- 10 august - la pomenirea Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului (11 august) din ale cărui moaște, capul și mâna dreaptă se află în Catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru, din Craiova.

În ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului, în seara zilei de 14 august, după slujba Vecerniei Mari cu Litie va fi cântat, în Catedrala Episcopală cu hramurile Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Gheorghe, Prohodul  Maicii Domnului, al cărui text a fost alcătuit de Manuil Corinteanul în secolul al XVI-lea.

Mângâiere întru necazuri te știu și bolilor doctor te cunosc și sfărâmare cu totul a morții, și râu de viață nedeșertat și tuturor celor din primejdii grabnică și iute folositoare. (Paraclisul Mare - al doilea tropar de la cântarea a 6-a)

Articol scris de Arhid. Mircea Pădureanu

Citit 742 ori Ultima modificare Luni, 31 Iulie 2023 18:20

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube