Evenimentul, organizat de interpreta de muzică bizantină Maria Coman cu sprijinul Ministerului Culturii, a oferit bucureștenilor un popas duhovnicesc și o hrană sufletească specifică acestei perioade de post.
Repertoriul, bogat în cântări închinate Maicii Domnului, a fost interpretat de Maria Coman alături de membrii corului Kinonia, sub bagheta părintelui dirijor Iulian Pruiu, prezenți cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Programul artistic a fost prezentat cu căldură de îndrăgita actriță Elvira Deatcu, care a introdus momentele muzicale și a însoțit publicul prin momentele serii.
Printre piesele prezentate s-au numărat: Treptele virtuților, Imnul iubirii, Paraclisul Maicii Domnului, Psalmul 135, Stihirile Adormirii Maicii Domnului, Prohodul Maicii Domnului, Binecuvântările Maicii Domnului, Maiko Presveta, Hvalite imia Gospodnie, Fecioara Maica, precum și Cuvânt bun plus Terirem.
Concertul a fost urmat de conferința „Maica Domnului - Veșnicia vieții și a iubirii”, moderată de îndrăgita artistă Maria Coman alături de invitații speciali: actrița Elvira Deatcu, Arhid. Prof. Dr. Sorin Mihalache, Prof. Univ. Dr. Radu Țincu și Preacuv. Ieromonah Pantelimon de la Mănăstirea Oașa.
În încheiere, Maria Coman a exprimat, mai întâi, mulțumire și recunoștința față de Preafericitul Părinte Daniel pentru binecuvântarea oferită.
A mulțumit apoi invitaților conferinței pentru gândurile împărtășite și publicului pentru participarea caldă.
În mod special, și-a exprimat mulțumirea și aprecierea față de Preasfințitul Părinte Nicodim și membrii corului Kinonia ai Episcopiei Severinului și Strehaiei, coordonați de părintele Iulian Pruiu, pentru frumusețea cântărilor aduse în dar celor prezenți.
Articol scris de Arhid. Nicolae Marin










