Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 19:25

Parohia Breznița de Ocol are un nou preot paroh

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii din satul Breznița de Ocol. Dis-de-dimineață, în ziua de sâmbătă, 18 septembrie 2021, au venit cu mic cu mare, alături de edilul lor, la biserica din sat pentru a întâmpina cum se cuvine pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a poposit în această zi pentru împuternici în slujire, noul păstor de suflete din această parohie.

 

În această zi binecuvântată, Preasfințitul Părinte Nicodim a slujit, la biserica din Breznița de Ocol, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

La slujba Sfintei Liturghii au participat în duh de rugăciune și oficialitățile locale, domnul primar Cătălin Drăghici – primarul comunei Breznița de Ocol și doamna Anidora Mucioniu – viceprimarul localității, împreună cu familiile lor și cu numeroși credincioși.

Vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim a fost prilejuită de instalarea în postul de preot paroh al acestei parohii, a părintelui Alexandru-Mihai Toma, un preot cu experiență duhovnicească de peste 10 ani din care aproximativ șapte ani a păstorit o comunitate românească din diaspora, în Irlanda. Postul de preot paroh al Parohiei Breznița de Ocol rămăsese vacant în urma trecerii la Domnul a părintelui Ursoniu Constantin în data de 14 august 2021.

După slujba Sfintei Liturghii părintele Ionuț Semenescu, Protoiereu al Protoieriei Drobeta, a dat citire actului de instalare în postul de preot paroh al acestei Parohii a părintelui Toma Alexandru Mihai.

După acest moment, vizibil emoționat părintele Alexandru a ținut un cuvânt la început de drum în această parohie, arătând, prin emoția sa, dorul de satul românesc pe care l-a purtat în toți acești ani cât a fost preot misionar în Irlanda.

Părintele Alexandru a mai poposit în satul Breznița de Ocol, în anul 2012, pe când era preot la Parohia Plopi, tot în județul Mehedinți, dar atunci a venit ca și profesor de religie la Școala Gimnazială din comună.

Preasfințitul Părinte Nicodim, în cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, a mulțumit tuturor celor prezenți pentru că au lăsat toate lucrările din gospodării și au venit în număr mare pentru a-și întâmpina noul lor păstor de suflete. De asemenea ierarhul a evocat personalitatea părintelui Constantin Ursoniu care a păstorit în ultimii ani această parohie.

Domnul primar Cătălin Drăghici a mulțumit, de asemenea, Preasfințitului Părinte Nicodim pentru această bucurie duhovnicească de a aduce un nou preot paroh ca să continue aici lucrarea misionară începută de părintele Constantin Ursoniu. Domnul primar a ținut să-l asigure pe noul preot paroh de tot sprijinul autorităților locale, la lucrările ce vor fi intreprinse în această parohie.

După aceste momente de încărcătură emoțională deosebită, Preasfințitul Părinte Nicodim, soborul slujitor și toți cei prezenți au înălțat rugăciuni săvârșind slujba parastasului de 40 de zile pentru părintele Constantin Ursoniu, fostul preot paroh al acestei parohii.

Citit 782 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Octombrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube