Participă reprezentanţi ai autorităţilor civile şi militare, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic.
În 25 martie 2006, la sărbătoarea Bunei Vestiri, lua ființă în mod festiv Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Evenimentul naşterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea şi voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Şaguna și „confirmă faptul că Biserica privește întotdeauna cu respect spre trecut, dar înțelege că viitorul ei trăiește mereu sub aripa înnoitoare a Duhului Sfânt”, transmite Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.
Ziua de 25 martie a marcat și momentul întronizării primului Mitropolit, Bartolomeu Anania, iar, după 5 ani, a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei.
Sărbătoarea din acest an subliniază în mod simbolic și împlinirea a 100 de ani de când episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Clujului, punea piatra de temelie pentru Catedrala din inima orașului, dar și 90 de ani de la sfințirea acestui important monument de artă românească din centrul capitalei culturale și spirituale a Transilvaniei.
Sursa: basilica.ro