Joi, 01 Decembrie 2022 17:25

Manifestări dedicate Zilei Naționale a României

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Românii de pretutindeni sărbătoresc Joi, 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în marile oraşe ale ţării fiind organizate evenimente dedicate sărbătorii.

 

Manifestările religioase de la Drobeta-Turnu Severin, prilejuite de Ziua Națională a României, au început prin săvârşirea Sfintei și Dumnezeieştii Liturghii la Catedrala Episcopală de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, alături de soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş din municipiu. Slujba euharistică a fost urmată de slujba de Te Deum și slujba parastasului pentru eroii neamului şi făuritorii Marii Uniri.

Festivităţile organizate de autorităţile locale a debutat la ora 10.00 la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor, cu un ceremonial militar-religios care a cuprins: o slujbă de pomenire pentru eroii neamului și făuritorii Marii Uniri, prezentarea onorului militar, salutarea drapelului de luptă, intonarea Imnului Național al României, prezentarea alocuțiunilor privind semnificația și importanța zilei de 1 Decembrie şi depunerea de coroane de flori.

Slujba religioasă și de comemorare a eroilor a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi de un sobor de preoţi de la Centrul Eparhial.

Ziua Naţională a României a fost stabilită la data de 1 Decembrie în anul 1990, în memoria evenimentului petrecut în anul 1918, la Alba Iulia, când s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România, fiind un simbol al identităţii noastre naţionale.

În ziua de 1 Decembrie, în urmă cu 104 de ani, la Alba Iulia, sute de mii de români erau prezenţi pentru a lua parte la proclamarea Marii Uniri. Manifestările de atunci au început cu oficierea Sfintei Liturghii pentru că românii se uneau, în primul rând, în plan spiritual.

Citit 721 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube