Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Sfântul Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.
Cu binecuvântarea ierarhului, cuvântul de învățătură a fost rostit de Părintele Protosinghel Augustin Dragomir, starețul mănăstirii, care a exprimat bucuria prilejuită de această zi de sărbătoare. Acesta a mulțumit lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă și Preasfințitului Nicodim pentru rânduiala ca această mănăstire să aibă ca ocrotitor un Sfânt Mucenic.
În cuvântul său, părintele stareț a vorbit despre mucenicie, ca formă supremă de mărturisire a credinței, și despre datoria creștinilor de astăzi de a învăța din jertfa celor care au murit pentru Hristos:
„Credința lor a biruit lumea, a biruit păgânismul, a biruit pe împărați și au câștigat cerul. Evlavia și nevoința lor ne învață calea sfințeniei, pentru că toți suntem chemați de Mântuitorul la sfințenie: «Fiți dar voi desăvârșiți precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este» (Mt 5, 48)”.
Părintele a subliniat că nu există zi în calendarul bisericesc fără pomenirea unui mucenic și că aceștia sunt frații noștri în credință, oameni asemenea nouă, care au trăit în vremuri în care credinţa creştină era interzisă prin lege. Mărturisirea lor, adesea dusă până la moarte, fără judecată, este o pildă vie pentru toți creștinii de astăzi.
La finalul cuvântului, Preasfințitul Părinte Nicodim a adresat la rândul său un cuvânt de întărire duhovnicească, evocând viața Sfântului Iuliu Veteranul - militar roman care a ales jertfa pentru Hristos în locul idolatriei.
Slujba s-a încheiat cu săvârșirea parastasului pentru ctitorii adormiți ai mănăstirii, într-un cadru de rugăciune și recunoștință.
Înfiinţarea Mânăstirii Jiana a avut loc în urma şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, din data de 28 mai 2008. Tot atunci a fost şi ziua hotărâtoare pentru ca Sfânta Mânăstire Jiana să primească hramul „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul”, devenind mânăstire de călugări, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Piatra de temelie a sfântului așezământ monahal, aflat în construcție, a fost pusă pe 27 mai 2009. Prin înfiinţarea acestui aşezământ monahal, s-a construit un adevărat centru de spiritualitate şi de întărire a activității misionare, în zona de câmpie a Judeţului Mehedinţi.
Biserica-Paraclis a Mănăstirii Jiana a fost ridicat într-un singur an (mai 2012-mai 2013), de către actualul stareț al mănăstirii, Părintele Protosinghel Augustin Dragomir.
Articol scris de Arhid. Nicolae Marin










