Urmând vechilor rânduieli şi tradiţii statornicite de părinţii Bisericii, Sfânta Liturghie din această duminică a fost una specială, în cadrul ei săvârşindu-se şi Taina Cununiei. Tinerii miri îmbrăcați în costume populare, alături de rudele și prietenii acestora, au primit arhiereștile binecuvântări, legându-și vieţile prin Sfânta Taină a Cununiei. La acest frumos eveniment din viaţa celor doi miri au fost prezenţi şi o seamă de tineri îmbrăcaţi în costume populare, ca o legătură vie cu tradiţia populară românească.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Bogdan Cârstea, pe seama parohiei Bucura, din protopopiatul Vânju Mare, urmând ca în Duminica a VI-a după Rusalii să fie hirotonit ca preot și instalat în această parohie.
La finalul Sfintei Liturghii, preacucernicului părinte Marian Turea i-a fost acordat rangul de iconom-stavrofor pentru bogata activitate ca părinte paroh în parohia Livezile.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim și-a mărturisit aleasa bucurie de a mai vedea tineri dornici să se cunune în cadrul Sfintei Liturghii, actualizând în acest mod rânduiala din Biserica primară a acestei Taine, când mirele şi mireasa se împărtăşeau de Hristos Domnul, atât prin cuvânt, cât şi prin gustarea din Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos cel înviat şi înălţat la ceruri.