Vineri, 29 Septembrie 2017 21:57

Lansare proiect RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border (Moșteniri la granița Dunării)

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria Comunei Broșteni (județul Mehedinți) anunţă lansarea proiectului “RORS-26 Inheritances at the Danube Cross-border” implementat prin Programul INTERREG-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, program finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA II) şi cofinanţat de statele partenere în program, derulat în parteneriat cu Primăria Kladovo (Districtul Borski, Serbia), Episcopia Severinului şi Strehaiei (județul Mehedinți, România) și Asociația „Fiii Lupșei”  (județul Mehedinți, România).

Proiectul se derulează pe o perioadă de 24 luni și are ca obiectiv principal creșterea atractivității pentru turismul cultural și de agrement în regiunea transfrontalieră Borski-Mehedinți.

Conferința de presă organizată în cadrul proiectului va avea loc în data de 5 octombrie 2017, începând cu ora 11:00, în sala Căminului Cultural, sat Lupșa de Jos, Comuna Broșteni, Mehedinţi.

 În cadrul evenimentului ne propunem promovarea obiectivelor, rezultatelor și a indicatorilor proiectului.

 

Data: 29.09.2017

Persoană de contact,

Florin Cațan - 0726201313

Citit 5240 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube