Marți, 16 Mai 2023 07:48

La Centrul Social-Filantropic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionul Internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Luni, 15 mai, la Centrul Social-Filantropic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionul Internaţional „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”, ajuns la ediţia a XV-a. Manifestarea ştiinţifică şi academică este organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Cultural şi Învăţământ al Centrului eparhial, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova.

Ziua a debutat cu slujba Sfintei Liturghii săvârşită la orele dimineţii de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei la mănăstirea Coşuştea-Crivelnic care şi-a serbat hramul.

La demersul ştiinţific participă cu lucrări alcătuite după toate rigorile academice ierarhi, profesori de teologie, de istorie, oameni de cultură şi cercetători de prestigiu din România şi străinătate.

Simpozionul „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate” este prilejuit de declararea anului 2023 ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”. Astfel, lucrările celor prezenţi sunt centrate pe accentuarea rolului Bisericii în gândirea unor noi forme și metode pastorale actuale, apropiindu-se mai mult de nevoile și așteptările bătrânilor, iar în ceea ce priveşte lucrarea imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti, referatele conferenţiarilor sunt un prilej de comemorare a celor ce s-au ostenit prin munca lor, inspirați de Dumnezeu, să compună cântări bisericești și să le interpreteze, spre înaintarea noastră în cunoașterea lui Dumnezeu. Textele imnurilor care se cântă în slujbele Bisericii Ortodoxe aprofundează și explică bogăția teologică a Cuvântului lui Dumnezeu. Muzica bisericească este Evanghelia cântată.

Membrii corului Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei au interpretat o suită de cântări bisericeşti care au scos în valoare frumuseţea muzicii psaltice şi rolul misionar-pastoral al cântăreţilor bisericeşti în viaţa Bisericii.

Simpozionul continuă şi în în zilele de 16 şi 17 mai. Prin organizarea simpozionului anual se are în vedere promovarea valorilor culturii şi educaţiei creştin-ortodoxe în cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmărindu-se intensificarea trăirii religioase, aprofundarea cunoaşterii istoriei şi culturii mehedințene.

Citit 888 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2023 00:03

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube