Cântările de laudă aduse lui Dumnezeu în timpul Liturghiei, au fost interpretate de grupul psaltic „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu-Severin.
După momentul liturgic, Preacucernicul Pr. Antonie Olarean, Consilier Administrativ Eparhial, a dat citire pastoralei emise de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru prima duminică din Postul Naşterii Domnului 2023, pastorală care ne aduce în atenţie însemnătatea „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, în Patriarhia Română.
Ierarhii români au subliniat că o prioritate pe care trebuie să o aibă Biserica în vedere în pastorația vârstnicilor este aceea „de a considera perioada bătrâneții drept un privilegiu”.
De aceea, „Biserica Ortodoxă Română desfășoară o amplă activitate privind sprijinirea concretă a persoanelor vârstnice”, au semnalat în Pastorală membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
La final, Preasfințitul Nicodim a binecuvântat pe enoriașii şi închinătorii prezenți și a urat preotului paroh ajutor din partea bunului Dumnezeu pentru lucrările de renovare care vor fi aduse bisericii, iar Părintele Paroh Florinel Iliescu a mulțumit Ierarhului său pentru grija acordată și pentru slujba săvârșită. De asemnea, preacucernicia sa a acceptat sarcina încredințată de către chiriarhul său, promițând să ducă lucrările până la capăt.
Biserica a fost amplasată pe suprafața de 1.200 mp acordată parohiei de către Primăria municipiului Drobeta-Turnu Severin prin decizia nr. 176 din 2 august 1991. Cel care a inițiat și coordonat această lucrare a fost preotul paroh din acea vreme, Dumitru Iliescu.