Sâmbătă, 06 Iunie 2026 18:56

În Duminica I după Rusalii, Preasfinţitul Nicodim va sluji la mănăstirea Sfânta Ana din Orşova

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica I după Rusalii, a a Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Părinte Nicodim va poposi în mijlocul obştii de măicuţe de la mănăstirea Sfânta Ana din Orşova. Părintele Episcop va săvârşi cu acest prilej Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Mănăstirea de pe dealul Moşului din Orşova a fost închinată Sfintei Ana, cea care la o vârstă foarte înaintată a născut-o, prin putere dumnezeiască, pe Fecioara Maria - Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc.

Sfinții pe care zilnic îi cinstim și le pomenim faptele au fost oameni, asemenea nouă. Ce îi deosebește față de noi, oamenii de astăzi? Viața lor curată, în care au pus iubirea de Dumnezeu mai presus de iubirea de tată, de mamă, mai presus de iubirea de pământ, iubirea de lumea aceasta. Sfinţii, așadar, sunt oameni care au urmat întocmai Mântuitorului, iubindu-L pe El mai presus de lucrurile trecătoare ale lumii.

Citit 228 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube