Joi, 09 Septembrie 2021 10:07

Hramul Mănăstirii Vodița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ziua de 8 Septembrie 2021, când biserica face prăznuirea cea de peste an a „Nașterii Maicii Domnului”, Mănăstirea Vodița, din Protopopiatul Drobeta Turnu- Severin, județul Mehedinți, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar și-a serbat cel de-al doilea hram. Sfântul lăcaș a primit vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a oficiat aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul Bădescu Ioan – Gabriel, pe seama parohiei Salcia I, din Protopopiatul Vânju Mare.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu – Severin.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, a vorbit despre părinții Sfintei Fecioare, prezentându-i ca modele de urmat pentru credincioșii zilelor noastre, modele de smerenie, de răbdare și stăruință în rugăciune.
Vodița este o mănăstire situată pe valea râului Vodița (la aproximativ 1 km în amonte de gura de vărsare în Dunăre), la circa 15 km vest de Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți.

Mănăstirea Vodiţa este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi aşezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Româneşti, Vlaicu-Vodã. A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi s-a construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte. La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Ţara Românească.

Cel mai probabil a fost ridicată în perioada dintre 1369 (când Nicodim a ajuns în Țara Românească) și 1374, când este menționat pentru prima dată acest locaș de cult într-un document emis de Vladislav I:
„Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul voievod Vladislav, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia, am binevoit, după îndemnul lui Dumnezeu, să ridic o mănăstire la Vodița în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu Andonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, de asemenea și cu cheltuiala și cu daruri de la domnia mea, iar cu munca lui kir Nicodim, și a fraților lui, am zidit și am zugrăvit.”

Biserica inițială a mănăstirii este probabil primul monument al arhitecturii sacrale românești ridicat pe plan triconc. Acest așa-numit tip Vodița I s-a păstrat doar prin fundamente. Vlaicu Vodă a ctitorit în 1370-1375 o nouă biserică (monument istoric, cod LMI: MH-II-m-A-10437.01), al cărei sistem de boltire este susținut de pilaștri aflați de o parte și de alta a absidelor laterale. Acest tip, numit Vodița II, este tot de plan triconc, dar bolta este îngustată de sistemul de susținere. Tipul Vodița II este întâlnit frecvent în arhitectura Țării Românești până în secolul al XVIII-lea.

Citit 342 ori Ultima modificare Joi, 09 Septembrie 2021 11:22

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube